Prima pagină » Magazin » Rețelele de socializare ar putea crea un nou gen literar, spune laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2014

Rețelele de socializare ar putea crea un nou gen literar, spune laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2014

Rețelele de socializare ar putea crea un nou gen literar, spune laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2014
Un nou gen literar ar putea fi dezvoltat cu ajutorul internetului și al rețelelor de socializare, a declarat sâmbătă, la sediul Academiei Suedeze, câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul francez Patrick Modiano, relatează agenția DPA.

Noile tehnologii ar putea să-i inspire pe viitorii scriitori să redacteze anumite fragmente și ulterior acestea ar putea evolua într-un nou gen literar, a spus Modiano, întrebat despre impactul noilor tehnologii media asupra scrisului.

„În unele privințe memoria este stimulată de lucrurile care apar și evoluează atât de rapid, încât trebuie să răspundă acestei noi provocări”, a declarat Patrick Modiano, considerat drept un Marcel Proust contemporan. Mare parte din cele peste 30 de opere ale sale au tratat ocupația germană în Franța, în special a Parisului, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Patrick Modiano a câștigat la 9 octombrie Premiul Nobel pentru Literatură pentru arta memorialistică cu care a evocat cele mai neînțelese destine din perioada ocupației naziste, fiind cel de-al 15-lea autor francez care a primit premiul Nobel. Duminică, Modiano susține, la Academia Suedeză, discursul pe marginea Premiului Nobel câștigat, urmând ca miercuri, la Concert Hall din Stockholm, să aibă loc ceremonia oficială de înmânare a Premiului Nobel, alături de câștigătorii domeniilor știință și economie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!