Prima pagină » Știri politice » Președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, șase luni de închisoare cu suspendare

Președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, șase luni de închisoare cu suspendare

Președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, șase luni de închisoare cu suspendare
Președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare

Magistrații de la Curtea de Apel Suceava l-au găsit vinovat pe Țurcanu de fals și uz de fals, după ce a consemnat nereal că membri ai PNL Botoșani au fost excluși din partid, aceștia pierzându-și astfel funcțiile de consilieri județeni sau locali.

Președintele CJ Botoșani își va pierde funcția, prefectul județului urmând să emită un ordin în acest sens.

Florin Țurcanu a fost trimis în judecată în anul 2011 pentru că a consemnat nereal că membri ai PNL Botoșani au fost excluși din partid, deși în Delegația Permanentă a PNL Botoșani acestora li s-a ridicat doar sprijinul politic.

„Scopul urmărit a fost acela ca, în locul persoanelor alese în funcția de consilier local sau județean, să ajungă alte persoane, agreate de inculpat. Având în vedere că locul vacantat era ocupat de persoana aflată pe poziția imediat următoare pe lista cu care partidul a participat la alegeri, iar persoana agreată nu ocupa întotdeauna această poziție, ci o poziție inferioară, inculpatul a emis hotărâri prin care erau excluse chiar și cinci persoane pentru a se ajunge ca funcția vacantată să fie ocupată de persoana dorită”, se arăta în rechizitoriu.

Anchetatorii arătau că Țurcanu a semnat acte prin care se consemna, în mod necorespunzător realității, că Delegația Permanentă a PNL Botoșani din 21 iunie 2009 a hotărât excluderea a 23 de persoane din PNL și că, în realitate, în cadrul acestei ședințe singurele sancțiuni aplicate au fost retragerea sprijinului politic față de membrii Aurelia Aroșoaie, Cristina Bahrin și Cristian George Ostafie și excluderea din partid a lui George Ostafie.

„Ulterior, realizând că sancțiunea retragerii sprijinului politic nu duce la încetarea de drept a calității de consilier, acest efect avându-l doar sancțiunea excluderii din partid, inculpatul Florin Țurcanu a procedat la emiterea în fals a unor hotărâri în care se atestă că sancțiunea este aplicată și față de Aurelia Arosoaie, Cristina Bahrin și Cristian George Ostafie”, mai susțineau anchetatorii.

În urma acestor hotărâri, persoanele respective și-au pierdut calitatea de consilier local sau județean.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!