Prima pagină » Știri » Bărbatul care a împușcat mortal un gonaș la vânătoare va fi cercetat pentru ucidere din culpă

Bărbatul care a împușcat mortal un gonaș la vânătoare va fi cercetat pentru ucidere din culpă

Bărbatul care a împușcat mortal un gonaș la vânătoare va fi cercetat pentru ucidere din culpă
Bărbatul din județul Vaslui care, sâmbătă, a împușcat mortal un gonaș în timpul unei partide de vânătoare, va fi cercetat în libertate pentru ucidere din culpă, după ce anchetatorii au stabilit, în urma cercetărilor preliminare, că a fost vorba despre un accident, și nu de o intenție.

Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiști și procurori, vânătorul se afla, împreună cu alți patru colegi, la o partidă de vânătoare organizată pe fondul de la Trestiana când, la un moment dat, a tras cu pușca cu glonț două focuri spre un mistreț care îi apăruse în cătarea armei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La câteva minute, bărbatul a tras din nou alte două focuri de armă spre un alt porc, aflat la o distanță de aproximativ 30 de metri, doborându-l la pământ. În acel moment, s-a auzit și un strigăt de ajutor venit din aceeași zonă unde se afla mistrețul împușcat. Vânătorul a fugit repede spre acel loc, fiind găsit rănit de un glonț în abdomen, la aproximativ 50 de metri de locul de unde a tras, un gonaș în vârstă de 39 de ani.

Cel care a tras cu arma a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat o ambulanță, echipajul medical deplasat la intervenție constatând decesul bărbatului împușcat.

„În urma cercetărilor, s-a stabilit că în acest caz a fost vorba despre un accident, fără a exista intenție din partea vânătorului. Vânătorul nu a avut vizibilitate când a tras cu arma din cauza desișului. În consecință, pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, ancheta fiind continuată de polițiști”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.

Polițiștii vasluieni au ridicat armele tuturor celor cinci vânători care au participat, sâmbătă, la partida organizată pe fondul de la Trestiana în vederea efectuării expertizei balistice necesară pentru continuarea cercetărilor în acest caz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
România poate intra într-o criză fără precedent. Trei blocaje, în același timp
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
Andrei Barbu, prima reacție după ce a agresat-o pe Ema Uta: 'Rămâne de văzut ce o să
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!