Prima pagină » Sport » Ce a făcut Olăroiu înainte de a pleca la naționala Arabiei Saudite

Ce a făcut Olăroiu înainte de a pleca la naționala Arabiei Saudite

Ce a făcut Olăroiu înainte de a pleca la naționala Arabiei Saudite
Ce a făcut Olăroiu înainte de a pleca la naționala Arabiei Saudite

Al Ahli se află pe locul 6 în clasamentul campionatului din Emiratele Arabe Unite, cu 20 de puncte.

Clubul Al Ahli a anunțat, la începutul săptămânii, că tehnicianul Cosmin Olăroiu va fi selecționerul naționalei Arabiei Saudite, el urmând să pregătească prima reprezentivă la Cupa Asiei pe națiuni, competiție care se va desfășura din 9 ianuarie 2015, în Australia.

Federația de fotbal din Arabia Saudită a trimis, duminică dimineață, o adresă oficială clubului Al Ahli, prin care-i întreba pe conducătorii grupării din Emiratele Arabe Unite dacă sunt de acord să-i permită lui Olăroiu să preia naționala saudită pentru o lună. Luni seară, Olăroiu a anunțat că președintele clubului Al Ahli, Șeicul Hamdan bin Mohammed, a acceptat ca el să antreneze echipa națională a statului vecin.

Cosmin Olăroiu a afirmat că este onorat de propunerea primită, dar a precizat că nu ar fi fost de acord să devină selecționer dacă nu ar fi urmat o perioadă de pauză în campionatul Emiratelor Arabe Unite.

Olăroiu se află în țările arabe din 2007 și a antrenat până în prezent echipele Al Hilal (Arabia Saudită), Al Sadd (Qatar), Al Ain (Emiratele Arabe Unite) și Al Ahli Dubai.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Toți vecinii cresc, România SCADE. Noua prognoză economică
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?