Prima pagină » Sport » Dezvăluiri inedite din dosarul „Valiza”. „Am numărat ore în șir acei bani”

Dezvăluiri inedite din dosarul „Valiza”. „Am numărat ore în șir acei bani”

Dezvăluiri inedite din dosarul
Claudiu Dumitrescu, procurorul care s-a ocupat de Dosarul "Valiza", a făcut recent o serie de dezvăluiri legate de acest caz.

Procurorul care s-a ocupat de Dosarul „Valiza” a povestit recent cum a găsit banii pe care Gigi Becali îi trimisese la Cluj, pentru ca Universitatea să piardă derby-ul cu CFR, din ultima etapă a sezonului 2007-2008.

Claudiu Dumitrescu a dezvăluit că, în realitate, era vorba de o borsetă în care se aflau 1,7 milioane de euro, scrie sportnews.ro.

„De fapt, nu era o valiză, ci doar o borsetă. Nu văzusem nici eu până la vremea respectivă 1,7 milioane de euro”, a spus procurorul. „Erau bancnote de 500 de euro, nepuse în circulație. Am numărat ore în șir acei bani pentru că a trebuit să trecem seria”, și-a amintit el. Potrivit acestuia, martorul-cheie din acea perioadă este Toni Doboș, care a colaborat cu autoritățile. Acesta a fost condamnat cu suspendare săptămâna trecută.

„Toni Doboș ne-a ajutat mult. El a avut în permanență o atitudine corectă și a recunoscut că s-a înțeles cu Steaua și a primit o ofertă din partea lor”, a afirmat Claudiu Dumitrescu.

Gigi Becali fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce a încercat să influențeze rezultatul meciului U Cluj – CFR, din ultima etapă a sezonului 2007-2008. Dacă gazdele nu pierdeau, Steaua ar fi devenit campioană.

În același dosar au fost condamnați și Teia Sponte, Victor Pițurcă și Toni Doboș. Toți au primit pedepse cu suspendare, mai scrie sursa citată.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanțatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!