Prima pagină » Știri politice » Ponta: România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar un acord flexibil nu strică

Ponta: România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar un acord flexibil nu strică

Ponta: România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar un acord flexibil nu strică
România nu mai are nevoie de un acord tip preventiv cu FMI, dar încheierea unui acord flexibil, de tipul celui pe care îl are Polonia, nu strică și nu costă, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, adăugând că negocierile în acest sens vor avea loc după încheierea "cu bine" a acordului existent.

La finalul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Ministerul Finanțelor, premierul a fost întrebat de jurnaliști dacă ia în calcul încheierea unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) după finalizarea celui aflat în derulare, Ponta spunând că nu exclude această posibilitate, dar condițiile trebuie să fie mai flexibile.

„În primul rând, vrem să încheiem cu bine acordul actual. În al doilea rând, opinia noastră, bazată pe datele și pe situația României în acest moment, este că nu avem nevoie de un nou acord similar, de tip precaucionary. Există – după aceea și putem să negociem – două variante: ori să nu mai avem deloc acord cu Fondul Monetar Internațional, să rămânem doar în obligațiile pe care le avem în baza Pactului fiscal, sau să negociem un acord de tipul pe care îl are în continuare Polonia, o linie flexibilă. Sunt lucruri pe care le putem discuta în primul rând când terminăm acordul actual”, a spus Ponta.

El a reluat ideea că nu mai este nevoie de un acord cu FMI de tipul celui existent și a adus ca argument faptul că, până în prezent, România nu a accesat fonduri din liniile avute la dispoziție în baza acordurilor deja derulate.

„Ideea esențială este că un acord similar cu cel actual nu mai este necesar, nu mai suntem în situația în care să avem nevoie de un asemenea acord, așa cum n-am folosit banii nici din acordul anterior, din cel actual cu atât mai puțin n-o să folosim niciun leu sau niciun euro sau dolar (…) Dacă va fi cazul, repet, putem să mergem pe o linie pe care a mers Polonia”, a afirmat premierul.

La insistențele jurnaliștilor pe această temă, premierul și-a exprimat și o părere personală.

„Dacă mă întrebați pe mine, la cum arată, nu situația României, ci cum arată situația din regiune, orice acord flexibil nu strică, nu ne costă nimic, ca să spun așa, nu e neapărat, dar e o decizie pe care o să o luăm după ce finalizăm cu bine actualul acord și evident trebuie negociat dacă mai e cazul să mai luăm un asemenea acord”, a arătat Ponta.

România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie a anului viitor și pe care autoritățile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înțelegerii este de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare și de a ajuta la reducerea costurilor de finanțare.

Acordul, care este însoțit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie anul trecut, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaționali din 2009.

Încheierea unei noi înțelegeri cu FMI ar putea ajuta la atenuarea sentimentului de îngrijorare în rândul investitorilor, care se tem că progresele economice și financiare înregistrate de România în ultimii ani vor fi inversate odată ce țara nu va mai beneficia de sprijinul instituțiilor financiare.

Noul acord ar putea lua forma unei linii de credit flexibile, de tipul celei acordate Poloniei, care este accesată doar în cazuri extreme și care presupune termeni mai puțin rigizi decât cei incluși în acordurile încheiate cu România, inclusiv raportat la frecvența misiunilor de evaluare, care ar urma să se desfășoare odată la șase luni, față de trei luni în prezent.

Polonia a încheiat un acord de credit flexibil (LCM) cu FMI în 2009, în valoare de 33,8 miliarde de euro, din care nu a atras fonduri și pe care l-a reînnoit în ianuarie 2013.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dosar DNA în cazul Oana Gheorghiu. Procurorii se pregătesc de audieri
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Triunghiul Trump - Xi - Putin. Jocul de culise dintre SUA, China și Rusia și vestea neașteptată pentru România
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
Cel mai nou cuplu din showbiz, Steve Ant și Alina Oprea de la „Desafio”, se destăinuie! Declarații în premieră! Ce a putut să spună grecul despre Ramona Olaru?!
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Cercetătorii au aflat ce se întâmplă dacă ești un șef rău pentru chatbotul tău