Prima pagină » Știri » Proiectul de lege care prevede castrarea pedofililor, respins la limită

Proiectul de lege care prevede castrarea pedofililor, respins la limită

Proiectul de lege care prevede castrarea pedofililor, respins la limită
Inițiativa legislativă care prevede castrarea pedofililor a fost respinsă, joi, la Senat, în pofida votului majoritar al senatorilor, deoarece a întrunit numai 77 de voturi "pentru" din cele 85 necesare pentru adoptarea unui proiect organic.

Pentru respingerea propunerii legislative privind combaterea și prevenirea actelor cu caracter pedofil și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale ale persoanelor au votat doar șapte parlamentari, iar patru senatori s-au abținut.

Anterior, majoritatea senatorilor au votat împotriva raportului de repingere propus plenului de Comisia juridică.

După anunțul că propunerea a întrunit 77 de voturi favorabile, senatorii au aplaudat crezând că proiectul a fost adoptat, însă președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a prezidat ședința le-a precizat că propunerea legislativă, care are caracter organic, nu a trecut deoarece nu are cele 85 de voturi necesare.

Proiectul propune ca tratamentul de castrare chimică să se efectueze în secții specializate în condiții de securitate în regim spitalizat sau ambulatoriu pentru continuarea tratamentului în perioada pentru care făptuitorul a acceptat să îl urmeze.

Inițiatorii propun ca procedurile de evaluare a făptuitorului în vederea administrării tratamentului de castrare chimică să înceapă numai după șase luni de la începerea executării pedepsei.

În proiect se mai arată că tratamentul de castrare chimică se administrează numai după obținerea avizelor favorabile de la un psiholog, medicul sexolog și psihiatru.

Propunerea legislativă privind combaterea și prevenirea actelor cu caracter pedofil și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale ale persoanelor are ca semnatari mai mulți deputați, printre Petru Andea, Sonia Drăghici, Vasile Gliga, Florentin Gust, Ovidiu Iane, Ninel Peia, Vasile Popeangă, Cristian Rizea, Lucreția Roșca și Mihai Weber.

Senatul este primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sindicatele Polițiștilor cer demisia lui Pîslaru: „Nu cunoaște legislația sau amestecă lucrurile în mod insidios”
Digi24
Croazieră de coșmar: Morți și oameni în stare gravă la bordul unui vas în Atlantic
Cancan.ro
Vedeta TV a murit din cauza unei supradoze. A fost găsită fără suflare într-un centru social 😲
Prosport.ro
Diana Munteanu a ajuns vedetă la bulgari după ce a vorbit despre milionarul celebru, cu 20 de ani mai tânăr ca ea: „E înnebunită după el”
Adevarul
Paradoxul pensionării la 50 de ani în MAI: 61% din foștii angajați au pensii de peste 5.000 de lei, dar cer dreptul la cumulul pensie-salariu
Mediafax
Diavolul se îmbracă de la Prada 2, pe primul loc în box office, cu încasări de 77 de milioane de dolari
Click
Ce i se întâmplă Codruței Filip, la două luni de la divorț: „Nu mi-e jenă să o spun”
Digi24
Două rachete iraniene ar fi lovit o navă de război americană care încerca să intre în Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
Municipiul din România în care o garsonieră se vinde cu doar 6.000€ acum, în luna mai 2026 😲
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Adela Lupșe, femeia din spatele replicii „Vreau să sune telefonul!”
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Topul celor mai vândute modele de mașini electrice din lume și clasamentul celor mai mari producători
Descopera.ro
Ce spune știința despre oamenii care vorbesc în somn?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Iubi, vii să facem duș împreună?
Descopera.ro
62% dintre cititori nu au încredere în conținutul AI. De ce este, de fapt, o veste bună?