Prima pagină » Știri politice » Ultimele cuvinte pe care Elena Udrea le-a scris în jurnal

Ultimele cuvinte pe care Elena Udrea le-a scris în jurnal

Ultimele cuvinte pe care Elena Udrea le-a scris în jurnal
În toate aparițiile publice din ultima perioadă, Elena Udrea a avut un teanc de hârtii, un jurnal, a spus ea, pe care l-a ținut după 4 noiembrie 2014 încoace.

Ultima însemnare pe care a făcut-o a fost: „M-au chemat la DNA. Vedeți că am avut dreptate?”. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalistul Ion Cristoiu care a vorbit despre cele scrise de Elena Udrea în ultimele trei luni și jumătate.

Potrivit acestuia, fosta șefă de la Turism era „obsedată de televiziuni” și credea că toți jurnaliștii care o critică sunt ofițeri acoperiți.

„Un timp am crezut că cei care mă înjură pe mine sunt macoveiștii, după un timp am ajuns la concluzia că nu Macovei îi manevrează, ci Coldea”, a reprodus jurnalistul un fragment din jurnal, comentând că Udrea nu credea că există presă liberă.

Elena Udrea a fost arestată miercuri seară, pentru 30 de zile, în dosarul Microsoft.

La aproape o oră după ce a fost arestată, pe contul de Facebook al Elenei Udrea a apărut o postare a acesteia care anunță că va comunica în continuare, mesajele urmân a fi transmise prin intermediul avocaților.

„După decizia din această seară a ÎCCJ, am o veste rea și una bună. Vestea rea este că s-a dispus arestarea mea preventivă pentru 30 de zile. Am încredere însă că, în urma apelului, această măsură va fi ridicată. Probabil, luni. Vestea bună este că judecătorul a invalidat încă două capete de acuzare ale procurorilor care mi-au cerut arestarea în dosarul Microsoft: o acuzație de trafic de influență și cea rămasă de spălare de bani. Practic, acuzațiile de spălare de bani au căzut”, se arată în mesajul Elenei Udrea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!