Prima pagină » Magazin » Cine a fost prima Miss Moldova din istorie. „Frumusețea moldovenească este blajină, timidă chiar și limpede ca o doină”

Cine a fost prima Miss Moldova din istorie. „Frumusețea moldovenească este blajină, timidă chiar și limpede ca o doină”

Primul concurs de miss din istoria României a fost organizat în anul 1929, la inițiativa conducerii publicației Realitatea ilustrată.

În urmă cu peste 80 de ani, o tânără din Iași cucerea inimile bărbaților din întreaga țară. Marioara Cazaban avea desemnată Miss Moldova la primul concurs de frumusețe organizat vreodată în România.

Pentru lumea mondenă din perioada interbelică, primul concurs de miss a fost unul extrem de mediatizat. Organizat în anul 1929 la inițiativa concuderii publicației „Realitatea ilustrată”, evenimentul a stârnit un val de interes în rândul tinerelor. Nu mai puțin de 2.500 de fete cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani s-au înscris la preselecții, trimițându-și fotografiile la București, pe adresa revistei amintite.

Concursul din România era afiliat „Miss Universum”, care se organiza deja de 11 ani la Galveston, în Statele Unite ale Americii. Așadar, câștigătoarea urma să reprezinte România peste Ocean, potrivit blogului deieri-deazi.blogspot.ro.

Din comitetul de organizare al evenimentului din țară au făcut parte, printre alții scriitorul Liviu Rebreanu, pictorii Frederic Storck și I. Steriadi, în vreme ce juriul care a decis câștigătoarea a fost compus din Dem Dobrescu (primar al Bucureștiului), Principesa Ioana Ghica, doamnele Cuțescu, Stork, Olga Creceanu și domnii Brătescu-Voinești, Ion Minulescu și H. Blazian.

„Noi ne vom strădui să alegem un tip reprezentativ al frumuseții românești, fie frumusețea bănățeană cu trăsături românești accentuate, fie frumusețea basarabeană, în care se resimte influența slavă, fie olteanca cu trăsături dacice”, se arăta în anunțul publicat de „Realitatea ilustrată”. „Pe aceasta o vom trimite la Galveston (…). Fiecare româncă, știindu-se inimoasă, va înțelege că este de datoria ei să se prezinte la concursul de frumusețe al «Realității Ilustrate», pentru ca în lupta dela Galveston să afirme întâietatea României”, mai preciza anunțul.

În finala concursului de la București au ajuns șapte reprezentate desemnate câștigătoare regionale, plus trei reprezentante ale Capitalei. În etapa finală din SUA, România a fost reprezentată de Magda Demetrescu, o tânără de 17 ani din București. În Statele Unite, românca s-a clasat pe locul șase, dintr-un total de 44 de concurente.

FOTO: adevarul.ro

Cu toate acestea, încă o tânără, Miss Moldova, a reușit să atragă atenția tuturor cu frumusețea sa. Marioara Cazaban avea 20 de ani și era studentă la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza”. În același timp studia și pianul la Conservator.

Reporterii „Realitatea ilustrată” au vizitat-o și au realizat un articol despre ea, pe care adevarul.ro îl redă integral:

„«Miss Moldova» își adecvează foarte bine atitudinea generală în ceiace cuprinzător exprimă adjectivul «cuminte». Deaceia n’o vezi zglobie trecând în promenadă la orele consacrate, după cum n’o poți întâlni la seratele și reuniunile unde obișnuit fetele noastre își caută sursa de distracții. D-șoara Marioara Cazaban este un exemplu frumos de studentă harnică, cheltuind energia și timpul liber în lecturi și studii.

Ea confirmă astfel un specific intelectual care în genere aparține sufletului moldovenesc și care desigur nu-i poate decât completa cu succes darul frumuseții. Este sinceră și comunicativă. Gestul ei, sfios și tânăr; graiul ei, melodios și cald; privirea-i limpede și iubitoare. D-șoara Cazaban întrunește astfel o colecție de calități morale care, chiar dacă ar fi fost lipsită de farmecul fizic, iar fi dat totuș dreptul de a fi o reprezentantă a generației ei. Pe «Miss Moldova» am găsit-o în locuința ei din str. Păcurari, într-un interior simplu și ospitalier unde mi-a relatat câteva:

DATE BIOGRAFICE: „Miss Moldova” este originară din Falticeni unde s-a născut la 28 Noembrie 1909 și face parte din familia Cazaban, înrudită cu familia Șutu din Iași. Când a părăsit Fălticenii spre a-și urma studiile la, facultatea de litere a Universității ieșene, d-ra Cazaban n”a visat că va avea un succes atât de mare.

FOTO: adevarul.ro

DESPRE CONCURSUL DE FRUMUSEȚE: „Miss Moldova” spune că a fost foarte bine organizat, întrecând, chiar toate așteptările: „Cu ocazia acestui’ concurs am constatat că România are fete frumoase; din toate părțile țării s’au adunat în Capitală, un adevărat colier de perle, care de care mai frumoase, mai atrăgătoare. Frumusețile fiecărei regiuni au ceva specific: muntencele au o frumusețe îndrăzneață, aproape rafinată; ardelencele și bucovinencele posedă o frumusețe vioae dar rece; basarabencele sunt mai banale; iar frumusețea moldovenească este blajină, timidă chiar, și limpede ca o doină… Idealul unei reușite la concursurile de frumusețe este să facă cinematograf. Ei bine, eu nu găsesc în aceasta un ideal. Idealul meu vi-l voi spune după ce voi termina studiile”.

PREFERINȚI: „Să fac voiajuri in străinătate, însă bine înțeles, după ce-mi voiu cunoaște țara, care este foarte frumoasă. Imi plac cinematograful, teatrul, concertele, sporturile de iarnă, etc. dar nu sunt amatoare de dans.”

SCRIITORI FAVORIȚI: „În literatura românească — continuă d-șoara Cazaban — prefer pe Ionel Teodoreanu, Mihai Sadoveanu, Liviu Hebreanu și pe spiritualul Topârceanu. Din literatura străină prefer pe Ștefan Zweig, Thomas Hardy și poeziile lui Baudelaire și Paul Verlaine.”

Ce artă preferați? — Muzica, sună melodios răspunsul domnișoarei Cazaban. „Am dat examen la conservator și am fost primită in anul IV la pian. Armonia dulce a pianului este o desfătare supremă pentru mine și pentrucă-l iubesc mult, poate voi pleca în străinătate și mă voi devota lui.”

Preferați muzica moderna sau compozițiile clasice? — „Între aceste două genuri de cel clasic, intelectual, și celălalt, un vârtej haotic, evident că-l prefer pe primul.”

DESPRE MODĂ

Ce părere aveți despre moda feminină? — „Moda femeilor este ceva foarte variat și fiecare variație își are charme-ul lui. Prefer totuș rochiile-soie, pentru că amintesc timpurile nobleței de la curtile regale franceze. Ce vrei, domnule, sânt o romantică.”

Și pentru a încheia, ceva din viața d-voastră? — „Copilăria mea a fost foarte plăcută și astăzi mi-aduc cu drag aminte de ea . Pendula din perete bătu patru lovituri răspicate.”

Pendula din perete bătu patru lovituri răspicate. Ora 4. Ora când d-șoara Caizaban trebuia să plece la Conservatorul de muzică pentru o oră de pian.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”