Prima pagină » Știri politice » Ponta: Fiecare român are datoria să exercite o funcție publică; eu am fost și pe val, și sub val

Ponta: Fiecare român are datoria să exercite o funcție publică; eu am fost și pe val, și sub val

Ponta: Fiecare român are datoria să exercite o funcție publică; eu am fost și pe val, și sub val
Ponta: Fiecare român are datoria să exercite o funcție publică; eu am fost și pe val, și sub val

Premierul Ponta a făcut aceste considerații cu ocazia întâlnirii, la Palatul Victoria, cu autorii cărții „România noului val”, în care un număr de 77 de autori, majoritatea din generația tânără, pun în dezbatere mai multe idei pentru societatea românească. La eveniment au mai luat parte, printre alții, ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, consilierul premierului Radu Magdin, Daniel Dăianu, Bobby Păunescu, cadre universitare.

Șeful Executivului a remarcat că volumul promovează oamenii tineri pe coordonate care nu sunt neapărat specifice societății românești, precum „lipsa de apartenență tribală sau de apartenență la galerii de fotbal”.

Ponta a spus că, deși funcția publică nu aduce satisfacții materiale sau recunoaștere publică, ci incompatibilități, este o datorie pentru fiecare român să ocupe o astfel de funcție și i-a invitat pe cei tineri să se implice în viața publică.

„Cu toate astea, eu fac apologia unei funcții publice, pe care, pentru o perioadă de timp, cred că fiecare român are datoria chiar să o exercite, pentru că e un gen de datorie pe care o plătiți față de cei care v-au îndrumat la școală, la facultate, mai departe în societate”, a spus Ponta.

El a dat ca exemplu faptul că a promovat la nivel de ministru tineri „care nu aveau treabă cu politica”.

„Exact în urmă cu un an, pe 4 martie 2014, am promovat la nivel de ministru cei mai mulți oameni tineri care nu aveau treabă cu politica. O parte dintre ei au fost ținta predilectă și a presei, dacă mă gândesc la Ioana Petrescu, și a Parlamentului, dacă mă gândesc la Răzvan Nicolescu, o parte au rezistat, alții mai puțin”, a afirmat premierul.

Ponta le-a urat succes tinerilor care „sunt pe val”, remarcând că el a fost „și pe val, și sub val”.

„În ce mă privește, eu am avut ocazia să fiu și pe val, și sub val, și iar pe val, și iar sub val. Un lucru care, cu siguranță, se va întâmpla tuturor celor prezenți. Important, cum zicea Chruchill, să mergeți din greșeală în greșeală fără să vă pierdeți entuziasmul”, a mai arătat Ponta.

Unul dintre autorii articolelor din volumul „România noului val”, matematicianul și academicianul Slomon Marcus, care a împlinit la 1 martie vârsta de 90 de ani, a ținut să atragă atenția asupra situației „disperate” din învățământul românesc, subliniind că proiectele lansate în volum sunt la mare distanță față de situația actuală din Romania.

„Situația actuală în domeniul educației și învățământului este disperată. Bântuie depresia și stresul exact în populația cea mai avansată a elevilor de nota zece. Această populație de adolescenți și de tineri, mă refer la cei de gimnaziu până la ultimele clase de liceu, este o populație pe care nimeni nu o ascultă, nu are dreptul la cuvânt, la nicio dezbatere probleme de educație nu sunt chemați”, a spus Slomon Marcus.

El a adăugat că elevii sunt supraîncărcați cu sarcini nepotrivite, programele sunt depășite cu o sută de ani, manualele sunt pline de lucruri plictisitoare și nimeni nu vrea să șteargă colbul de pe aceste programe vetuste.

„Invit organele noastre de decizie să-și aplece urechea la aceată populație care țipă în deșert. Repet că situația este dramatică. E prima și probabil ultima oară când pot să mă exprim în fața dumneavoastră., dar eu simt nevoia de a mă face purtătorul de cuvânt al celor care sunt fără de cuvânt, acești tineri, adolescenți, care sunt ființe umane fără dreptul la cuvânt”, a mai spus Solomon Marcus.

Nimeni din cei prezenți la eveniment nu a simțit nevoia să răspundă sau să comenteze remarcile academicianului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cifrele de ultimă oră care îi îngrijorează pe români! Crește din nou mortalitatea infantilă
Digi24
„Poate junk food e mâncarea cea bună și cealaltă e rea”. Trump și-a lăudat preferințele alimentare neschimbate „de 50 de ani”
Cancan.ro
Cabral și Andreea Ibacka divorțează după 15 ani de căsnicie! Zvonurile s-au transformat în realitate
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață. Cum a venit la filmări soția lui Victor Cornea
Adevarul
Planul lui Nicușor Dan pentru un nou guvern. Bolojan și Grindeanu, variante excluse de prim-ministru - SURSE
Mediafax
Prezicerea lui Stolojan: Primul candidat de prim-ministru va cădea la vot
Click
Cine este cel mai așteptat invitat la nunta Simonei Trașcă? „Mi-a dat binecuvântarea lui să fac un copil!”. Când face blonda cununia civilă? „E în zi sfântă”
Digi24
Putin și-a scos fosta dirigintă la cină. A venit la volanul unui SUV Aurus să o ia de la hotel
Cancan.ro
Primele imagini cu Cabral și Andreea, după ce s-a aflat despre DIVORȚ‼️ Încă trăiesc împreună, dar își fac viața separat. Au renunțat amândoi la verighete și...😲 😲
Ce se întâmplă doctore
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele. Cum arată acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Șeful ANAF: „În perioada următoare probabil o să vindem un Ferrari”. Se anunță controale la bogații cu averi nejustificate
Descopera.ro
După jumătate de secol, flăcările de la „Porțile Iadului” s-ar putea stinge
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI: Un tip după ce ia Viagra: – A fost bine! Pe masă în bucătărie, pe maşina de spălat, pe unde s-a putut....
Descopera.ro
Arheologii au dezvăluit secretele unei insule preistorice create de om