Pilotul român Robert Vișoiu face un pas important spre Formula 1. Pentru ce echipă va concura

Publicat: 06/03/2015, 20:46

În 2014, Vișoiu, 19 ani, a evoluat în GP3, pentru echipa Arden, reușind un loc 3 și clasându-se pe locul 13 la finalul sezonului.

„Sunt foarte bucuros de această oportunitate. Am muncit din greu cu Pro Performance (n.r. – o academie ce dezvoltă abilitățile piloților) pentru a fi la cel mai înalt nivel și sunt sigur că, împreună cu Rapax, voi reuși să progresez în 2015. Se anunță un an interesant, în care trebuie să învăț multe lucruri noi, dar sunt sigur că voi fi capabil să fiu competitiv”, a declarat tânărul pilot.

„Suntem încântați să avem un astfel de talent alături de noi în GP2. Un pilot ca Robert, care este deja o figură importantă în motorsportul din România la frageda vârstă de 19 ani, se bazează pe Rapax, iar echipa va încerca să-l ajute în cel mai bun mod cu putință, oferindu-i lunga noastră experiență și know-how-ul”, a afirmat Gianfranco Sovernigo, team principal și fondator Rapax.

Vișoiu va efectua primele teste la noua echipă la finalul săptămânii viitoare, la Abu Dhabi. Primele etape ale sezonului vor avea loc la 18 aprilie și 19 aprilie, la Sakhir, în deschiderea activităților legate de Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului. Piloții GP2 vor mai concura în 2015 pe alte zece circuite.

Născut la Pitești, Robert Vișoiu a început să practice kartingul de la vârsta de 4 ani. El a luat startul în prima competiție de karting la vârsta de 7 ani. În 2012, Vișoiu a participat la cursele GP3 Series și la cele din Formula 3 Italia. În 2013, el a continuat în GP3, semnând cu echipa MW Arden, alături de care a obținut două victorii, la Valencia și Hungaroring. Pilotul român a încheiat sezonul 2013 pe locul 11 în clasamentul general.

În GP2 a mai concurat un român, Mihai Marinescu, la finalul anului 2011. După ce a terminat sezonul pe locul cinci în Formula 2, Mihai Marinescu a fost invitat să concureze în GP2 Final de la Abu Dhabi, tot la volanul unui monopost al echipei Rapax.

Rapax este urmașa unei echipe înființate în 1997, care zece ani mai târziu a primit sprijinul triplului campion mondial de Formula 1 Nelson Piquet, devenind Minardi Piquet Sports. După retragerea fostului pilot brazilian, la finalul anului 2009, echipa a fost cumpărată de Sovernigo și a devenit Rapax Team.

Rapax a debutat în GP2 în 2005, obținând titlul de campioană a seriei cinci ani mai târziu, în primul sezon de la preluarea de către Sovernigo, atât la piloți, prin actualul driver Lotus F1 Pastor Maldonado (Venezuela), cât și la echipe.

În cele zece sezoane ale GP2, 26 dintre cei 150 de piloți care au luat startul au fost promovați în Formula 1, printre aceștia numărându-se nume „grele” din Marele Circ de azi, cum ar fi Lewis Hamilton, campionul mondial en titre, Nico Rosberg, Nico Hulkenberg și Romain Grosjean.

Toți piloții din GP2 concurează pe același tip de monopost: șasiu Dallara și motor Mecachrome V8 de patru litri, aspirat natural, de 612 cai putere. Mașina poate atinge 100 de kilometri/oră în 2,9 secunde și 200 de kilometri/oră în 6,6 secunde.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Intervenție jenantă la Cluj-Napoca: O polițistă a pulverizat spray lacrimogen în fața colegului ei
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Tânăr în vârstă de 21 de ani, sechestrat și bătut în Chiajna. Victima le-ar fi...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Cutremur după gratii. Elena UDREA a...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Maestrul avea septicemie: ”S-au infectat...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Test de cultură generală. Ce țară folosește 99% energie regenerabilă?