Telekom România anunță investiții masive în România

Telekom România anunță investiții masive în România
Publicat: 12/03/2015, 11:15
Actualizat: 13/03/2015, 00:45

Grupul Telekom România va investi în acest an peste 160 milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii de comunicații, pentru a stimula convergența fix-mobil, a declarat șeful grupului, Nikolai Beckers.

„În 2015 vom direcționa cea mai mare parte a investițiilor prevăzute, de peste 160 de milioane de euro, pentru a continua dezvoltarea rețelei. O parte din acest buget va veni din exploatarea activelor colaterale, precum portofoliul imobiliar și vechea infrastructură de cupru, care vor genera capitalul necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Practic, în acest an, fiecare metru de tehnologie veche, precum cuprul, va fi transformat într-un altul nou, modern, precum tehnologia FTTH”, a afirmat Beckers, într-o conferință de presă.

La nivelul anului trecut, investițiile grupului au atins 170 milioane de euro.

Anul trecut, Telekom România a obținut 25,6 milioane de euro din valorificarea activelor vechi și colaterale, din care 11,6 milioane de euro din vânzarea unui număr de 28 de active, fondurile fiind utilizate pentru investițîi.

„Pentru acest an estimăm că veniturile obținute din valorificarea activelor vechi și colaterale sunt estimate între 25 și 29 milioane de euro. Prin acest proces, Telekom România obține fonduri pentru investiții și poate reduce costurile operaționale”, a arătat Beckers.

Șeful grupului a spus că ofertele integrate reprezintă viitorul în industria telecom.

„Pe scurt, povestea serviciilor noastre convergente fix-mobil este următoarea: totul de la un singur furnizor, cea mai bună valoare, maximum de confort, cu o singură factură, un singur call center și o ofertă de terminale atractivă. Nu ne vom opri însă aici: vom îmbunătăți procesele, vom extinde oferta de produse și ne vom asigura că le vom oferi clienților noștri de pachete fix-mobil cel mai bun și mai rapid serviciu în call center. În curând, acești clienți vor fi preluați în call center în mai puțin de 10 secunde”, a spus șeful Telekom România.

De la lansarea brandului T pe piața românească, în septembrie 2014, și până la finele anului trecut, Telekom Romania a câștigat 46.000 de clienți pentru pachetele convergente fix-mobil, conform datelor grupului.

Potrivit lui Beckers, Telekom România va continua migrarea către tehnologia IP (Internet Protocol) a clienților actuali.

De asemenea, grupul va continua extinderea rețelei bazate pe fibră optică (FTTH/FTTB). Numărul estimat de locuințe acoperite cu fibră optică până la finalul anului este de un milion, în timp ce până la finalul anului 2016 acoperirea va atinge două milioane de gospodării.

„Pe segmentul mobil, acoperirea 4G se va dubla până la finalul anului”, a mai spus Beckers.

El a afirmat că procesul de monetizare a activelor colaterale ale grupului, cu scopul de a finanța creșterea companiei, va genera venituri pentru activitățile principale.

„Vânzarea anumitor proprietăți în cursul anului 2015 este estimată să genereze zeci de milioane de euro pentru investiții în creșterea calității rețelei”, a spus reprezentatul grupului.

În septembrie 2014, Telekom Romania Communications, divizia care acoperă operațiunile fixe, și Telekom Romania Mobile Communications, divizia mobilă, au devenit noile denumiri ale operatorilor Romtelecom și Cosmote România, schimbarea fiind parte a procesului de adoptare a brandului „Telekom” al grupului german Deutsche Telekom.

Telekom Romania Communications este unul dintre cei mai mari operatori locali de telecomunicații. Acționari sunt grupul elen OTE – 54,01% și Ministerul pentru Societatea Informațională – 44,99%.

Telekom Romania Mobile Communications are ca acționari Cosmote Group, parte a OTE Group – 70% și Romtelecom – 30%.

Telekom Romania este un brand care aparține Deutsche Telekom, unul dintre cei mai mari jucători de profil la nivel mondial, cu peste 151 milioane de clienți pentru servicii mobile, 30 milioane de linii fixe și peste 17 millioane linii broadband (la 31 decembrie 2014).

Anul trecut, veniturile grupului Telekom în România au scăzut cu 1,5% comparativ cu 2013, la un miliard de euro, ca urmare a declinului veniturilor generate de divizia de operațiuni mobile, potrivit datelor Deutsche Telekom.

Profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri și amortizări) a coborât cu 6% în 2014 față de anul precedent, de la 283 de milioane de euro la 266 de milioane de euro.

Numărul clienților Telekom în România care folosesc serviciile de telefonie fixă a scăzut cu 3,2% anul trecut, la 2,18 milioane, în timp ce numărul utilizatorilor serviciilor de televiziune a crescut cu 4,5%, la 1,41 milioane.

La finalul lui 2014, Telekom Romania Communications avea 1,23 de milioane de clienți ai serviciilor de internet, în scădere cu 1,4% față de 2013.

Numărul clienților Telekom Mobile Communications a scăzut cu 1,7% în 2014, la 6,047 de milioane, de la 6,153 de milioane cu un an înainte. Dintre aceștia, 1,69 de milioane plătesc abonament, în creștere cu 3,1% față de 2013, potrivit datelor Deutsche Telekom.

Venitul mediu pe utilizator (average revenue per user – ARPU) a stagnat anul trecut la 5 euro, potrivit datelor Deutsche Telekom. Grupul german furnizează produse și servicii fixe, comunicare mobilă, Internet și IPTV pentru consumatori și soluții IT&C pentru clienți din mediul de business.

Deutsche Telekom (DT) este prezent în aproximativ 50 de țări și are circa 228.000 angajați la nivel mondial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Șoferii nu pot fi obligați prin lege. Gestul la volan pentru care niciun polițist nu...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata