Prima pagină » Știri externe » AP face bilanțul primilor doi ani de mandat ai Papei Francisc: „Un pontif imposibil de etichetat, un iezuit axat pe dreptate socială”

AP face bilanțul primilor doi ani de mandat ai Papei Francisc: „Un pontif imposibil de etichetat, un iezuit axat pe dreptate socială”

Papa Francisc marchează, vineri, doi ani de la începerea mandatului, beneficiind, chiar dacă există unele nemulțumiri, de o popularitate care pare să fi revigorat Biserica Romano-Catolică, deși criticii îi reproșează relativismul moral și limbajul plastic.

„Papa Francisc marchează vineri doi ani de la începerea mandatului, beneficiind de o popularitate care a adus Biserica Romano-Catolică la un nivel asemănător cu cel din timpul Papei Ioan Paul al II-lea. În același timp, șeful Bisericii Catolice se confruntă cu perspectiva unui an dificil, pe fondul disensiunilor în rândul cardinalilor și episcopilor referitoare la o serie de subiecte, de la reformarea sistemului financiar al Vaticanului la problematica familiei contemporane”, comentează agenția americană Associated Press.

Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite de Institutul Pew, 90 la sută dintre catolicii americani au percepții favorabile despre Papa Francisc, iar 60 la sută au opinii „foarte favorabile”. Nivelul de popularitate al șefului Bisericii Catolice este similar cu cel din perioada Papei Ioan Paul al II-lea, notează AP, subliniind că rata de popularitate pe care o avea Papa Benedict al XVI-lea este depășită chiar și la nivelul catolicilor practicanți foarte activi.

„La doi ani după ce a fost ales, Francisc a transformat ireversibil fața papalității”, crede analistul Marco Politi. „Revenirea la un papă iconic, doctrinar, monarh absolut nu va fi niciodată posibilă fără o pierdere dramatică a legăturilor cu societatea contemporană, cu credincioșii și necredincioșii”, adaugă Marco Politi, notând că Papa Francisc este un personaj „paradoxal”, oscilând între o charismă populară enormă și nemulțumirea anumitor grupuri religioase.

„După doi ani de mandat, Papa Francisc continuă să fie un pontif imposibil de etichetat, un iezuit axat pe dreptate socială. Papa Francisc continuă să susțină ferm doctrina catolică în cazul avortului, dar este înclinat să ofere consiliere cuplurilor transsexuale. Se consideră un fiu credincios al Bisericii, dar crede că teologii sunt obstacole în calea evanghelizării. Și insistă că mila – nu moralitatea – trebuie să ghideze linia pastorală a clerului catolic”, adaugă Associated Press.

Însă abordarea pastorală a cardinalului argentinian Jorge Mario Bergoglio ales Papă pe 13 martie 2013 a generat și controverse, șeful Bisericii Catolice fiind criticat pentru relativism moral, pentru atitudinea laxă față de linia dogmatică romano-catolică, limbajul plastic sau chiar pentru presupusul populism.

„În opinia mea, măreția spirituală a creștinismului constă și în depășirea raționalității demonstrative: Dumnezeul iudaismului, prezent mai mult în spiritul căutării și întrebării decât în cel al răspunsului, se menține în acest fel în Noul Testament. Însă cu acest «Papă pop», care în loc de a explica tinde să simplifice și să consoleze, sensul sacrului pare să aibă de suferit, în așteptarea unor vremuri mai bune”, consideră scriitorul italian Giovanni Accolla într-un editorial intitulat „Exageratele simplificări ale Papei Francisc și sfârșitul sacrului”, publicat în revista culturală Totalità.

Tot în rândul criticilor, cardinalul american Leo Burke declara în cotidianul spaniol „Vida Nueva”, despre Papa Francisc, că „Biserica nu mai are pe nimeni la cârmă”. Referindu-se la dezbaterile din Sinodul catolic privind Familia, în care Papa Francisc pledase pentru o atitudine mai flexibilă în subiecte precum cuplurile de același sex sau cele divorțate, Episcopul american Thomas Tobin comenta: „Fiți calmi, Dumnezeu rămâne la locul Lui”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Triplă crimă. O bunică și cei doi nepoți ai săi, găsiți morți în apartamentul în care locuiau
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
VIDEO. Încăierare masivă între două familii de români, la Dortmund
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?