Povestea celor trei surori din România care corespondau cu Emile Zola, Mark Twain și Jules Verne. Presa franceză vorbește despre o „comoară literară”

Îl pândeau pe poștaș și săreau în sus de bucurie atunci când deschideau plicurile cu scrisori pe care le primeau de la Emile Zola, Mark Twain și Jules Verne. Timp de câteva decenii, trei surori de origine evreiască din România au alcătuit o colecție inestimabilă de scrisori provenind de la unele dintre cele mai mari nume ale literaturii mondiale.

Născute în a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Galați, un oraș-port la Dunăre, Antonia, Rovena și Emilia Schwarz erau „pasionate de lectură”, dar, în același timp, „vânau” autografe și fotografii, a declarat pentru AFP Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați, căreia Emilia, cea mai tânără dintre surori, i-a donat 714 scrisori valoroase, în 1965.

COMUNICAT Comunicat: NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România

17:37

FLASH NEWS O senatoare independentă cere anchetarea instituțiilor din Bihor în cazul Azilelor Groazei. Ororile s-ar fi petrecut în mandatul de președinte CJ al lui Bolojan

17:27

Prima scrisoare datează din 1891, iar cea din urmă din 1961. Însă cea mai mare parte a acestei corespondențe a avut loc în tinerețea celor trei surori Schwarz, între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Surorile Schwarz, a căror viață privată este foarte puțin cunoscută și care nu au avut urmași, și-au dedicat aproape întreaga viață programelor de educare a fetelor, pentru care au înființat o școală. Antonia, Rovena și Emilia cereau de la iluștrii scriitori cu care corespondau să le ajute cu sfaturi și recomandări în privința lecturilor, diverse păreri despre chestiuni de actualitate, dar și o fotografie de-a lor, dacă era posibil.

Răspunsurile primite variau de la câteva rânduri la pagini întregi cu reflecții despre statutul femeilor, literatură și astronomie – cel din urmă domeniu reprezentând marea pasiune a Antoniei, decedată în 1912 la o vârstă nedeterminată, întrucât data nașterii sale nu este cunoscută.

„Părerea mea este că ar trebui să citiți cartea mea atunci când părinții sau soțul vostru vă vor permite acest lucru”, scria, în iunie 1893, Emile Zola (1840-1902), într-o scrisoare adresată Rovenei, care a murit în 1955 la vârsta de 87 de ani.

Jules Verne (1828-1905) regreta faptul că nu putea să le trimită o fotografie: „La vârsta mea, nu voi mai deranja Soarele pentru a-l ruga să își îndrepte fața spre obiectivul unui aparat de fotografiat”, spunea celebrul scriitor francez. Textul a fost scris pe 3 ianuarie 1896.

Același refuz politicos a venit și de la Mark Twain (1835-1910), care, într-un scurt răspuns redactat în limba engleză, le asigura pe cele trei surori române că nu deține „nicio fotografie”, dar le expedia cu mare plăcere autograful său.

Alexandre Dumas fiul (1824-1895) îi expedia Antoniei, cu doar câteva luni înainte de a muri, o maximă despre iubire: „Qui a aimé deux fois n’a pas aimé” („Cine a iubit de două ori, nu a iubit”).

Însă cum procedau cele trei surori din România pentru a obține adresele unor scriitori celebri? „Cred că aveau acces la unul dintre cele două anuare telefonice de referință, Tout Paris sau Paris Hachette, două publicații bogate în date personale”, consideră profesorul Hervé Duchêne de la Universitatea Bourgogne din Franța, care a putut să analizeze cele 12 scrisori pe care Rovena Schwarz le-a donat Bibliotecii Méjanes din orașul francez Aix-en-Provence.

Scrisorile în care se vorbea despre antisemitism ocupau un loc important în corespondența asiduă a celor trei surori de origine evreiască, în contextul tensionat al afacerii Dreyfus – un căpitan evreu din armata franceză a cărui condamnare, eronată, pentru trădare în 1894 a divizat profund societatea civilă din Franța. Rovena Schwarz a încercat de asemenea să îi sensibilizeze pe influenții ei parteneri de corespondență în legătură cu soarta evreilor din România, în special a celor care trăiau în Galați.

În scrisorile sale, Rovena povestește drama câtorva zeci de evrei care au fost alungați din casele lor în anul 1900 și obligați să se refugieze în sinagogă și în cimitirul orașului. Ea îl ruga în special pe Emile Zola să expună acea dramă într-un articol în ziarul L’Aurore – în care scriitorul își publicase pamfletul „J’accuse!”, ce critica autoritățile publice și sprijinea nevinovăția lui Dreyfus -, însă nu a avut succes.

În Galați exista pe atunci o comunitate evreiască de circa 13.000 de persoane, dintr-un total de 60.000 de locuitori. În prezent, în același oraș mai trăiesc doar o sută de evrei dintr-o populație totală de 250.000 de locuitori.

Toate aceste scrisori, ce pot fi consultate la cerere în Biblioteca Județeană din Galați, reprezintă „o comoară lăsată moștenire” acestui oraș care a păstrat de-a lungul anilor o relație privilegiată cu limba franceză, consideră Delia Pohrib, cercetătoare și muzeografă locală. „Ele îmbogățesc patrimoniul cultural al Europei în ansamblul său”, a adăugat ea.