Prima pagină » Magazin » Unul dintre cele mai iubite seriale ar putea reveni în curând pe micile ecrane

Unul dintre cele mai iubite seriale ar putea reveni în curând pe micile ecrane

Unul dintre cele mai iubite seriale ar putea reveni în curând pe micile ecrane
Serialul "Dosarele X/ The X Files" ar putea reveni în curând pe micile ecrane, afirmă presa americană, potrivit căreia ambii actori principali, Gillian Anderson și David Duchovny, ar fi acceptat să joace într-o continuare a acestei producții de televiziune, informează cnn.com.

Potrivit TV Wise, postul de televiziune Fox se află foarte aproape de a ajunge la un acord care îi va permite să producă un nou sezon din „Dosarele X”, celebrul serial pe care l-a difuzat din 1993 până în 2002. Vedetele serialului, Gillian Anderson și David Duchovny, ar fi acceptat deja, potrivit presei americane, să joace într-o continuare a acestei producții TV care descrie aventurile prin care trec doi agenți FBI ce investighează diverse cazuri paranormale.

Se pare că sincronizarea va reprezenta un element crucial pentru succesul acestui proiect, întrucât atât Gillian Anderson, cât și David Duchovny au alte angajamente pe agendele lor de lucru din perioada imediat următoare. Gillian Anderson filmează pentru un nou sezon al serialului britanic „The Fall”, o producție care se bucură de mare succes, iar David Duchovny joacă în „Aquarius”, un serial produs de NBC, care va avea premiera în luna mai.

Însă ambii actori sunt conștienți de faptul că fanii serialului „Dosarele X” își doresc foarte mult să îi vadă încă o dată interpretându-i pe agenții FBI Fox Mulder ș Dana Scully. În februarie, David Duchovny a declarat în emisiunea „The Talk”, difuzată de CBS, că o continuare a serialului „Dosarele X” reprezintă o „posibilitate foarte reală”.

„(Acest proiect, n.r.) arată bine. E tot ce pot să vă spun acum. Arată chiar foarte bine”, a adăugat starul american.

Reprezentanții postului de televiziune Fox au confirmat la rândul lor că intenționează să producă o continuare a serialului „Dosarele X”. Chris Carter, producătorul serialului, ar fi acceptat și el, potrivit presei americane, să lucreze la noul proiect TV.

Proiectul „Dosarele X”, ai cărui eroi principali, agenții Mulder și Scully, investighează cazuri în care sunt implicate forme de viață extraterestre, s-a impus inițial ca serial TV, în anii ’90. În 1998 a apărut primul lungmetraj inspirat din serialul TV, „Dosarele X: Înfruntă viitorul/ The X Files: Fight the Future”, în regia lui Rob Bowman, urmat de un al doilea film pentru marile ecrane, „Dosarele X: Vreau să cred”, de Chris Carter, lansat în 2008.

David Duchovny, în vârstă de 52 de ani, și Gillian Anderson, în vârstă de 44 de ani, au devenit celebri în urmă cu 20 de ani grație serialului de televiziune „The X Files” și celor două filme pentru marele ecran inspirate din acesta.

Relația specială dintre cele două personaje principale din franciza „The X Files” i-a determinat pe fanii francizei să își pună multe întrebări de-a lungul anilor, iar mulți dintre ei își doreau ca Dana Scully și Fox Mulder să se îndrăgostească și să înceapă o relație.

Serialul „Dosarele X” a avut un succes atât de mare, încât a generat, în afară de cele două filme pentru marele ecran, un spin off TV despre Lone Gunmen, partenerul ușor ciudat al personajului Fox Mulder, o serie de reviste de benzi desenate și un board game.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit