Prima pagină » Știri » Un elev de clasa a IX-a a plecat de la școală, dar nu a mai ajuns acasă. Poliția îl caută și i-au anunțat semnalmentele

Un elev de clasa a IX-a a plecat de la școală, dar nu a mai ajuns acasă. Poliția îl caută și i-au anunțat semnalmentele

Un elev de clasa a IX-a a plecat de la școală, dar nu a mai ajuns acasă. Poliția îl caută și i-au anunțat semnalmentele
Un elev de clasa a IX-a de la un colegiu din Petroșani, dat dispărut de familie după ce nu s-a mai întors acasă de la școală, a fost dat în urmărire generală și consemn la frontieră, adolescentul având la el suma de 150 de lei primită ca bursă școlară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, Bogdan Nițu, a declarat, miercuri, că dispariția lui Radian Ion Niculae, în vârstă de 15 ani, elev în clasa a lX-a la un colegiu din Petroșani, a fost semnalată, marți, de mama sa.

„Polițiștii au stabilit că luni, în jurul orei 12.00, minorul a plecat de acasă spre școală, iar la ora 19.00, când a terminat cursurile, a plecat de la școală, dar nu a mai ajuns la domiciliu. Acesta avea cartea de identitate și 150 de lei, reprezentând bursa școlară pe care o ridicase luni de la școală. Polițiști au l-au căutat pe băiat, însă fără rezultat. Prin urmare, polițiștii vor continua cercetările, minorul fiind dat urmărire națională și în consemn la frontieră”, a declarat Bogdan Nițu.

Elevul dispărut are 1,65 metri înălțime, păr șaten spre blond, tuns cu breton, fața rotundă și o aluniță în mijlocul frunții.

Potrivit mamei acestuia, la data dispariției, adolescentul purta blugi prespălați și tăiați, adidași din pânză, de culoare neagră, cu talpă de spumă albă, precum și o geacă de fâș, de culoare neagră, cu fermoar.

Persoanele care pot furniza informații care să ducă la găsirea adolescentului sunt rugate să sune la112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial