Prima pagină » Magazin » Acesta este „cel mai puternic selfie politic din istorie”. Cine apare în fotografie

Acesta este „cel mai puternic selfie politic din istorie”. Cine apare în fotografie

Acesta este
Un selfie realizat de premierul indian Narendra Modi a fost desemnat de presa internațională "Cel mai puternic selfie politic din istorie".

O fotografie realizată recent a fost desemnată de presa internațională drept „cel mai puternic selfie politic din istorie”. Asta deoarece protagoniștii pozei sunt premierul indian Narendra Modi și omologul său chinez, Li Keqiang, scrie upi.com.

Selfie-ul a fost realizat de Modi, în fața celebrului Templu al Cerului, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Beijing. Imaginea a fost publicată pe contul de Twitter al acestuia, unde a adunat peste 7.500 de aprecieri.

FOTO: Twitter//Narendra Modi

Li Keqiang s-a aflat pentru prima dată în capitala Republicii Populare Chineze în cadrul unei vizite oficiale, la finele căreia reprezentanții celor două țări au semnat un acord legat de relațiile comerciale.

Narendra Modi a mai publicat recent un selfie pe contul său de Twitter, de data aceasta însă apărând alături de președintele mongol Tsakhia Elbegdorj.

FOTO: Twitter//Narendra Modi

Actualul lider mongol, Tsakhiagiin Elbegdorj, a devenit, în 2010, primul președinte care a făcut scufundări în cel mai adânc lac din lume, Baikal, la bordul minisubmarinului Mir-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi