Prima pagină » Știri » A intrat într-un apartament, sub pretextul deratizării. Când s-a văzut înăuntru, a trecut la infracțiuni

A intrat într-un apartament, sub pretextul deratizării. Când s-a văzut înăuntru, a trecut la infracțiuni

A intrat într-un apartament, sub pretextul deratizării. Când s-a văzut înăuntru, a trecut la infracțiuni
Un tânăr de 25 de ani din orașul Vulcan a fost reținut, duminică, de polițiști, el fiind acuzat că a furat o casetă cu bijuterii din aur și 300 de lei din apartamentul unei femei din Hunedoara, unde intrase împreună cu doi complici, sub pretextul că deratizează locuința.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, subcomisarul Bogdan Nițu, o femeie în vârstă de 74 de ani, din Hunedoara, a reclamat că la locuința au venit trei persoane necunoscute, care au spus că se ocupă cu deratizarea și cărora le-a permis să intre în apartament, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„După patru zile de la momentul deratizării femeia a constatat că îi lipsește suma de 300 de lei, precum și o casetă cu mai multe bijuterii din aur. În urma investigațiilor, precum și a perchezițiilor domiciliare, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă 25 de ani, din municipiul Vulcan, suspectat de comiterea faptei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Judecătoriei Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a declarat, duminică, Bogdan Nițu.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului și identificarea complicilor acestuia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”