Prima pagină » Știri politice » Președintele Iohannis a promulgat dublarea alocației pentru copii de 1 iunie

Președintele Iohannis a promulgat dublarea alocației pentru copii de 1 iunie

Președintele Iohannis a promulgat legea privind dublarea alocației pentru copii

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocațiile de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. Majorarea alocației a fost aprobată recent de către deputați, sub forma unui amendament propus de PNL.

Ponta a spus atunci că Guvernul și PSD susțin majorarea alocației de stat pentru copii și nu se pot opune acestui principiu, dar inițiatorii propunerii nu au indicat sursa de finanțare în condițiile în care impactul bugetar anual este estimat la 1,8 miliarde lei.

Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a prezentat un tabel cu distribuția voturilor pentru amendamentul de dublare a alocațiilor, arătând că doar 5 voturi favorabile au aparținut PSD, iar premierul Victor Ponta, lider PSD și deputat, nu apare pe lista celor care au votat.

Ulterior, Ponta a declarat că ideea unei alocații egale pentru toți copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferențiere în funcție de venitul părinților, afirmă premierul Ponta, arătând că ar fi preferat să urce alocația peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici și să nu o dubleze și pentru cei cu venituri suficiente.

La rândul său, ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat că va transmite o adresă prin care solicită Curții Constituționale lămuriri cu privire la faptul dacă alocația de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferențiat, în funcție de veniturile unei familii.

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a reacționat, arătând că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, Curtea stabilind că nu este permisă diferențierea cuantumului alocației pentru copii și cerând PSD să aplice legea de dublare a alocațiilor, aprobată de Legislativ.
În replică, PSD a arătat că propunerea pentru un sistem de alocații diferențiate pentru copii nu are legătură cu măsura dublării alocațiilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan NU va păstra arma primită la summitul NATO. Unde ajunge PISTOLUL oferit de Erdogan
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Prosport.ro
Ce avere avea Gabi Mureșan. Câte terenuri, apartamente și mașini deținea fostul internațional român
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
LOVITURĂ pentru Raed Arafat! Ce au decis procurorii în dosarul elicopterului SMURD
Click
Preotul care a încercat să-l salveze pe Gabi Mureșan rupe tăcerea! Ultimele clipe de viață ale fostului fotbalist: „Am văzut că dă din mâini”
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața lui Gabi Mureșan. Ce i-a spus părintelui Toni Lucian Dumitru, cu câteva minute înainte să moară 😢
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere