Prima pagină » Știri » Sebastian Ghiță, la intrarea la DNA: Vă promit că după ce ies veți avea ce auzi. Ce a făcut la ieșire

Sebastian Ghiță, la intrarea la DNA: Vă promit că după ce ies veți avea ce auzi. Ce a făcut la ieșire

Sebastian Ghiță, la intrarea la DNA: Vă promit că după ce ies veți avea ce auzi. Ce a făcut la ieșire
Deputatul Sebastian Ghiță a venit, marți, la DNA Ploiești, pentru a fi prelungită măsura controlului judiciar pe numele său în dosarul lui Iulian Herțanu și a promis jurnaliștilor, la intrarea în sediu, că la ieșire va face declarații ample, însă, după mai mult de o oră, a plecat fără să spună nimic

Sebastian Ghiță s-a prezentat la sediul DNA Ploiești, unde procurorii au prelungit cu 60 de zile măsura controlului judiciar pe numele său, el fiind urmărit penal pentru sprijinire a unui grup infracțional în dosarul lui Iulian Herțanu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La intrarea în sediul DNA, Ghiță a spus că i se par „ciudate” lcururile care se întâmplă și a promis jurnaliștilor că va da declarații ample la ieșire.

„Mi se par foarte ciudate lucrurile așa cum se întâmplă ele și după ce voi ieși de la domnul procuror intenționez să vă dau declarații mai ample. (…) Vă promit că imediat ce ies veți avea ce auzi”, a spus Ghiță.

După mai mult de o oră, Sebastian Ghiță a ieșit din sediul DNA, însă a refuzat să facă declarații.

Tot marți, la DNA Ploiești, au venit și președintele Consiliului Județean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, și fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, procurorii prelungind măsura controlului judiciar față de aceștia, în dosarul lui Herțanu.

Șeful CJ Prahova, Mircea Cosma, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță se află sub control judiciar de 120 de zile în dosarul în care DNA Ploiești anchetează modul de derulare a contractului pe fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din orașul Comarnic.

În 18 februarie, Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group. În 23 aprilie, Iulian Herțanu a fost plasat în arest la domicliu, în urma unei decizii a instanței supreme.

În același dosar, au mai fost plasați sub control judiciar deputatul Sebastian Ghiță, deputatul PSD Vlad Cosma și tatăl acestuia, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, directorul de producție al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum și omul de afaceri Liviu Munteanu.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiță, Vlad și Mircea Cosma au sprijinit grupul infracțional din care făcea parte Iulian Herțanu ca să acceseze și să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a rețelei de canalizare din orașul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Procurorii susțin că, în perioada 2011 – 2015, președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, fost președinte al filialei județene a PSD, a făcut demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale – activități derulate direct sau prin intermediul consilierilor săi personali) la funcționari ai SC Hidro Prahova și a exercitat presiuni (amenințări cu privire la înlocuirea din funcție) asupra directorului general al societății, pentru ca aceștia să atribuie ilegal asocierii SC Grossmann Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL contractul de lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare în orașul Comarnic. De asemenea, Mircea Cosma a făcut presiuni pe durata derulării contractului pentru prelungirea termenelor de execuție și efectuarea ilegală de plăți.

„Scopul grupului infracțional astfel format și sprijinit a fost atins, urmărirea penală făcută până la acest moment relevând: deturnarea din cadrul proiectului și însușirea în interes propriu, de către membrii grupului, a sumei totale de 7.797.410 de lei (bani ridicați în numerar din conturi ale persoanelor juridice și fizice, reprezentând 54% din totalul sumelor care au fost identificate ca fiind achitate de S.C. Grossmann Engineering Group, către «partenerii» la care se pretinde că au fost subcontractate lucrări), sustragerea de la plata către stat, prin practici evazioniste, a sumei de 2.515.293 de lei ( din care 1.509.176 lei reprezentând TVA și 1.006.117 de lei reprezentând impozit pe profit)”, arăta DNA.

Proiectul privind extinderea rețelei de canalizare la Comarnic, în valoare de aproximativ zece milioane de euro, avea termen de finalizare februarie 2014, însă lucrările, care nu au fost finalizate, au fost sistate la sfârșitul anului trecut.

În dosarul privind fraudarea de fonduri europene, la sfârșitul lunii februarie, au fost audiate la DNA Ploiești atât mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, cât și sora acestuia, Alexandra Herțanu.

Cornelia Naum, mama premierului Ponta, este asociată, alături de ginerele său, Iulian Herțanu, în firma „Hertanu Projects” SRL. Herțanu mai este asociat în firma Liquid Studios SRL, unde are doi asociați, în timp ce soția sa, Alexandra Florina Herțanu, sora premierului Victor Ponta, este asociată în firma SC Exfin 2000 SRL, unde deține 49 % din acțiuni, iar o altă persoană, Natalia Maier, deține 51 % din acțiunile firmei.

Firma Hertanu Projects SRL, al cărei asociat principal este Iulian Herțanu, a fost înregistrată în anul 2004, cu sediul social în București și are ca principal domeniu de activitate specific agențiilor de publicitate. Herțanu deține 95% din această firmă, al cărei administrator este, în timp ce mama lui Victor Ponta, Cornelia Niculina Naum, are restul de 5%.

SC Hertanu Projects are, de asemenea, trecute la Registrul Comerțului alte câteva zeci de activități secundare, de la editarea ziarelor la „activități de servicii suport pentru învățământ” sau intermedieri în comerțul cu animale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Trump va declara victoria, mai degrabă decât să se lase prins într-un impas militar” - Zece lecții din prima lună a războiului din Iran
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Acces refuzat pentru mai multe bombardiere americane la o bază militară din Italia