Prima pagină » Economic » Politica într-un cuplu din Atena: „Știm că suntem în belea”. Dimitris a spus NU austerității, Meri a spus DA. El s-a născut în România, ea în Germania

Politica într-un cuplu din Atena: „Știm că suntem în belea”. Dimitris a spus NU austerității, Meri a spus DA. El s-a născut în România, ea în Germania

Citiți povestea unui cuplu de studenți pentru care votul de duminică a devenit personal. El a spus "NU", ea a spus "DA".

Dimitris Zikos are 21 de ani și este student în anul III la o facultate de management din Atena. Tânărul care este „25 la sută român” a votat „NU” la referendumul de duminică, adică împotriva condițiilor de austeritate impuse de așa-numita troika pentru acordarea unui sprijin financiar statului elen. Prietena sa, Meri, studentă la științe politice, a spus „DA” programului de austeritate, program care a fost de altfel respins de Guvernul elen încă dinaintea scrutinului.

Zikos este unul dintre cei 85% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care nu au fost de acord cu condițiile impuse de Europa pentru salvarea Greciei. Procentul tinerilor care au spus „NU” la referendum este mai ridicat decât cel al șomerilor care s-au arătat împotriva planului de austeritate, reiese din datele Public Issue. Cetățenii greci au votat în proporție de 61,41% împotriva măsurilor propuse de creditorii internaționali

„Voiam să transmit un mesaj Uniunii Europene. Cerințele lor de acum cinci ani nu au avut rezultate. Taxele au crescut, salariile sunt mai mici, dar nu s-a schimbat nimic”, a povestit el pentru gândul, la o terasă de pe plaja Ornos, din Mikonos, insulă supranumită „Ibiza Greciei”. În opinia sa, măsurile impuse de creditorii internaționali în ultimii ani au fost prea dure, cel puțin dacă e să judece după experiența familiei sale. Tatăl lui Zikos are o afacere în domeniul turismului, iar mama sa este manager de hotel. Pentru ei, ultimii ani au înseamnat taxe mai mari și salarii mai mici.

Prietena lui Zikos s-a născut în Germania și a votat „DA” la referendum, fiind de părere că este important ca Grecia să fie în relații bune cu Europa. Hotelierii eleni și oameni de afaceri cu care gândul a stat de vorbă spun că ar prefera să plătească taxe mai mari, dar să rămână în zona euro.

„Mă afectează mai mult dacă ieșim din zona euro decât dacă plătesc ceva mai mult la TVA”, a precizat Eleftherion Christos, patronul unei companii de transporturi din Mikonos.

Zikos: „Un mare adevăr este că nu știm dacă e mai bine cu sau fără euro

L-am întrebat pe Zikos dacă se teme că votul său va însemna o ieșire a Greciei diin zona euro. Tânărul admite că speră ca rezultatul referendumului să îi facă pe liderii europeni să „recunoască că politicile ultimilor cinci ani au fost greșite”. El nu crede că Europa ar risca să „dea afară Grecia din zona euro” pentru că asta ar crea un efect de domino ce ar putea duce la destrămarea blocului monetar. Tânărul spune totodată că nimeni nu știe ce să creadă cu privire la o eventuală revenire la drahmă. „Un mare adevăr este că nu știm dacă e mai bine sau mai rău fără euro”, ne-a spus el, adăugând că poporul elen este conștient de situația delicată în care se află.

„Grecii știu că sunt în belea. De 30 de ani trăim o viață pe care nu ne-o permitem”, a recunoscut el. De vină ar fi însă politicienii care în ciuda poverii puse pe populație nu au reușit să redreseze situația financiară a Greciei. „Ca greci vrem să știm unde s-au dus banii pentru că noi am plătit și nu s-a văzut. Credem că s-a furat”, ne-a spus el.

Chiar și așa, grecii nu au renunțat la obiceiurile care îi fac fericiți.

„Nu s-a schimbat viața lor. Când nu era criză ieșeau la cinci beri, acum stau doar la trei. Înainte plecau în vacanță zece zile, acum pleacă doar cinci”, a povestit studentul.

FOTO: Clubul Tropicana de pe plaja Paradise din Mikonos

Cât despre viitorul său, Zikos spune că deși va avea studii superioare, în Grecia „să fii descurcăreț este mai important decât să fii educat, spre deosebire de România unde există o educație bună”.

Șomajul în rândul tinerilor a ajuns la 49,7% în martie 2015, de peste două ori mai mult decât media Uniunii Europene, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică al UE.

Dimitris Zikos s-a născut la București. La trei ani, părinții s-au mutat în Grecia. Visul său este să lucreze în turism. A călătorit mult prin Europa cu bani făcuți în cluburile din Atena. Pentru cinci ore de „mixat”, Zikos câștigă în jur de 50 de euro.

Grecia a cerut miercuri, în mod oficial, un plan de salvare pe o perioadă de trei ani din fondul de salvare al zonei euro și a promis că va începe să implementeze unele dintre reformele solicitate de către creditori începând de săptămâna viitoare.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump majorează tarifele globale la 15% după înfrângerea de la Curtea Supremă
Digi24
Expert american în securitate: România este a treia cea mai importantă țară din NATO. Întotdeauna va avea prezență militară a SUA
Cancan.ro
Surpriză! Câți bani primește Cătălin Măruță pentru noul contract. Ia mai mult decât la Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eleonora, una dintre cele mai frumoase jurnaliste, a atras privirile la meci
Adevarul
Românii alimentează mașinile cu carburanți în Ungaria din cauza prețurilor mari din țară
Mediafax
Ministrul Sănătății declașează un control la nivel național: Nu funcționează doar cu vorba bună
Click
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Digi24
Gafa comisă de ruși prin care o rețea uriașă de contrabandă cu petrol a fost demascată. „Așa au făcut avere oligarhii” din Rusia
Cancan.ro
Povestea româncei care e plătită lunar să fie soție de milionar. Totul a început cu un mesaj pe Instagram: 'A fost un risc'
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman, nemachiată și fără filtre. Cum arată, în realitate, la aproape 50 de ani. „No filter. Doar creme bune și grijă pentru ten”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video / ISU Călărași scoate la intervenție utilajul ucrainean care trece prin zăpadă ca un tanc
Descopera.ro
Cum au devenit dușmani Rusia și Germania?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Iubiri care au schimbat istoria. Relațiile controversate ale liderilor care au influențat imperii