Prima pagină » Magazin » Cu cât vor crește tarifele în unitățile hoteliere de pe litoral începând de miercuri

Cu cât vor crește tarifele în unitățile hoteliere de pe litoral începând de miercuri

Cu cât vor crește tarifele în unitățile hoteliere de pe litoral începând de miercuri
Tarifele percepute în unitățile hoteliere de pe litoral cresc de miercuri, acestea urmând să varieze de la 60 la 260 de lei pe zi de persoană, în funcție de stațiune, de clasificarea hotelului și de numărul de mese oferite, afirmă președintele Autorității Naționale pentru Turism, Mirela Matichescu.

Președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Mirela Matichescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă susținută în Mamaia Nord, că de miercuri cresc tarifele pe litoral, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Începând de mâine (miercuri – n.r.) prețurile pentru all inclusive în Mamaia vor fi de 260 de lei de persoană pe zi, iar în Eforie și sudul litoralului – 200 de lei. La un hotel de patru stele, în Mamaia prețul va fi de 170 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus, la trei stele – 140 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun, la două stele – 100 de lei. Pentru sudul litoralului avem 135 de lei pe zi de persoană la patru stele, 110 lei pe zi de persoană la trei stele, în ambele cazuri cu micul dejun inclus, și 60 de lei pe zi de persoană la două stele, fără mic dejun. Prețurile sunt luate de la agențiile de turism”, a afirmat Mirela Matichescu.

Ea a precizat că, față de perioada anterioară, prețurile cresc cu până la 20 la sută pentru sudul litoralului și cu până la 25 la sută pentru Mamaia.

„Față de perioada care a trecut, prețurile în full sezon cresc în Mamaia undeva până în 25 la sută, iar în sudul litoralului până în 20 la sută”, a explicat președintele ANT.

Președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, prezent la conferința de presă, a susținut însă că nu este vorba de o creștere cu 20 sau 25 la sută a tarifelor, ci de faptul că până acum turiștii beneficiau de anumite reduceri pentru plata în avans.

„Prețurile nu cresc cu 25 la sută. Până acum erau anumite reduceri, care nu mai sunt, erau reduceri pentru cei care plătesc în avans”, a explicat Murad.

El a precizat că în acest an se înregistrează o creștere a cererilor de all inclusive, afirmând că unul din doi turiști dorește să aibă parte de all inclusive pe litoral.

De asemenea, președintele FPTR a spus că se înregistrează o creștere a vânzărilor pe online cu 15-20 la sută față de agențiile de turism, în anumite hoteluri de pe litoral.

„Există o creștere între 15 și 20 la sută vânzări directe pe online față de vânzări de agenții, în anumite hoteluri. Există un apetit către online, e un lucru care s-a constatat”, a subliniat Mohammad Murad.

La rândul său, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, Aurelian Marin, a susținut, în aceeași conferință de presă, că, față de anul trecut, a crescut numărul de turiști aflați pe litoralul românesc, cu 3 la sută în Mamaia și cu 8 la sută în sudul litoralului.

„Așa cum am previzionat din perioda de early bookings, sunt ceva creșteri. În acest moment, pe Mamaia aș spune undeva la 3 la sută, comparativ cu anul trecut, iar pe sudul litoralului tot până în acest moment, o creștere de 7-8 la sută. Până la finalul verii mi-aș dori 5 la sută pe Mamaia și 10 la sută pe sud”, a declarat președintele ANAT.

El a precizat că este al patrulea an consecutiv când litoralul românesc înregistrează creșteri la numărul de turiști, dar și la cifra de afaceri și că se poate compara cu Bulgaria sau Grecia.

„Suntem în al patrulea an în care litoralul românesc este pe creștere, creștere a numărului de turiști, creșterea cifrei de afaceri pe care hotelierii și agențiile de turism o au pe litoralul românesc. Suntem în cel de-al patrulea an când litoralul românesc este perceput într-adevăr ca o destinație și, mai mult decât atât, în acest moment litoralul românesc este o destinație consolidată, se poate compara fără probleme cu Bulgaria sau cu Grecia”, a spus Aurelian Marin.

El a menționat că au apărut investiții importante în ultimii ani pe litoral și că a crescut și calitatea serviciilor.

„Nu avem motive să greșim că se întâmplă lucruri bune pe litoral. Sunt investiții foarte mari făcute în ultimii ani, foarte mulți oameni își riscă afacerile, banii, familiile, serviciile au crescut foarte, foarte mult pe litoralul românesc, motiv pentru care chiar trebuie să fim mândri în acest moment”, a menționat președintele ANAT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Marco Verratti, dezbrăcat de o dansatoare într-un club exclusivist din Mykonos. Campionul italian a cedat complet în fața ispitei!
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
NASA trimite un avion să „prindă” umbra eclipsei. Misiunea care va prelungi întunericul total
Click
Orașele din România care au cucerit doi turiști americani. Au ajuns din întâmplare în țara noastră și au cheltuit 4.000 de dolari
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Creierul este programat să recâștige greutatea pierdută, indică un studiu