Prima pagină » Știri » Nicolae Robu, despre perchezițiile la Primăria Timișoara: S-a venit pentru a se ridica documente suplimentare

Nicolae Robu, despre perchezițiile la Primăria Timișoara: S-a venit pentru a se ridica documente suplimentare

Nicolae Robu, despre perchezițiile la Primăria Timișoara: S-a venit pentru a se ridica documente suplimentare
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat, vineri, că procurorii DNA care au descins la Primărie au solicitat mai multe documente în dosarul privind vânzarea de locuințe naționalizate în oraș, respectiv în baza Legii 112/1995, pentru a completa seria actelor ridicate deja.

Robu a afirmat că o echipă formată din ofițeri de Poliție a venit la Primăria Timișoara cu mandate de la DNA pentru a solicita documente privind vânzarea de locuințe în baza legii 112/1995, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„O echipă formată din ofițeri de Poliție a venit cu mandat din partea procurorilor DNA la nivel național pentru a ridica documente în completarea a ceea ce s-a ridicat când s-a făcut o percheziție aici, în privința vânzării de locuințe pe Legea 112. Este vorba de documente vechi, nu eram eu primar atunci, am spus-o și când s-a făcut percheziția, documente care sunt aferente dosarelor pe care le-au ridicat cu ocazia percheziției. Astăzi (vineri – n.r.) s-a venit punctual pentru ridicarea unor documente suplimentare. Alte detalii nu vă pot eu da, vă rog să discutați cu cei care fac misiunea, dânșii știu ce se spune și ce nu se spune în astfel de împrejurări. În ceea ce mă privește nu știu mai mult. Au venit cu o solicitare de a li se preda documente punctuale suplimentare față de ce au ridicat cu ocazia percheziției”, a declarat edilul.

Nicolae Robu a adăugat că în timpul mandatului său a fost vândută o locuință care fusese naționalizată, însă nu de către Primăria Timișoara.

„A fost o singură locuință vândută de când sunt eu primar, dar nu de către Primărie, ci de către OJCVL (Oficiu Județean de Vânzare a Locuințelor – n.r.)”, a afirmat primarul Timișoarei.

Procurorii DNA au făcut, vineri dimineață, o percheziție la sediul Primăriei Timișoara, într-un dosar privind vânzarea de locuințe naționalizate către chiriașii acestora, după anul 2012, fiind pentru a patra oară când au loc descinderi în acest caz, ultimele desfășurate în luna aprilie.

Surse judiciare au declarat că procurorii DNA de la București verifică modul în care au fost vândute casele naționalizate în baza legii 112/1995, controalele având loc pentru perioada de după anul 2012.

Aceasta a fost pentru a patra oară când procurorii anticorupție au descins la sediul Primăriei Timișoara în acest dosar. Ultimele percheziții au avut loc în luna aprilie, când procurorii au ridicat aproximativ 40 de saci cu documente pe care le-au transportat la București pentru a fi analizate.

Printre beneficiarii Legii 112/1995, la Timișoara, se numără judecători, procurori, polițiști, dar și mai multe familii de romi.

Potrivit acestei legi, locuințele care au fost naționalizate de comuniști au putut fi vândute chiriașilor care locuiau în acestea. La Primăria Timișoara, comisia de aplicare a Legii 112/1995 a emis un act care permitea vânzarea acestor imobile celor care nu erau chiriași la momentul intrării în vigoare a acestei legi. Din comisie au făcut parte fostul primar Gheorghe Ciuhandu, fostul director al Direcției de Patromoniu Nicușor Miuț și fostul șef al Administrației Domeniului Public Liviu Barbu.

În noiembrie anul trecut, fostul primar al Timișoarei Gheorghe Ciuhandu a fost audiat la Parchetul Curții de Apel Timișoara, în legătură cu retrocedarea unui imobil din centrul orașului către o familie de romi, caz în care ar fi lipsit documente la intabulare. La ieșirea de la audieri, Ciuhandu a declarat că a fost citat în calitate de martor și că nu își amintește prea multe detalii despre această retrocedare, având în vedere că au trecut mai mulți ani.

În același dosar au mai fost audiați și secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojicari, precum și fostul șef al Direcției de Patrimoniu din Primăria Timișoara Nicușor Miuț.

La Timișoara, mai multe familii de romi dețin sute de proprietăți în centrul orașului. În oraș au fost inventariate peste 14.500 de imobile considerate istorice, construite înainte de anul 1945, iar dintre acestea 938 sunt monument istoric, conform legii. Câteva sute dintre aceste clădiri, aflate în zona centrală, au fost cumpărate de romi. Inițial, familiile de romi au cumpărat un singur apartament, iar apoi, prin amenințări sau șicane, au determinat familiile rămase în clădire să vândă sub prețul pieței.

Una dintre cele mai bogate familii de romi din Timișoara este familia Cârpaci, care are 144 de proprietăți – vile, case, apartamente, terenuri, garaje și diferite spații -, majoritatea în zona centrală a orașului, potrivit reprezentanților Direcției Județene de Finanțe Timiș. Printre imobilele intrate în proprietatea acestei familii se numără și o clădire aparținând Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.

Presa locală a relatat deseori despre Vișinel Stanca și Ionelaș Cârpaci ca fiind conducătorii unor clanuri de romi care s-au îmbogățit în timpul administrației fostului primar al Timișoarei Gheorghe Ciuhandu, al cărui nume a fost asociat cu clanurile de romi care au acaparat mai multe străzi din centrul orașului, în urma unor retrocedări.

Presa a mai relatat că, având ajutorul unor funcționari din Primărie, romii sau avocații lor au aflat cine sunt moștenitorii cărora urma să li se retrocedeze imobile istorice în valoare de milioane de euro. Odată ce aflau numele moștenitorilor, romii îi convingeau pe aceștia să le vândă vilele sau măcar apartamente din aceste vile. După ce reușeau să intre în imobil, se trecea la faza a doua, în care, prin diferite modalități, îi obligau pe proprietarii celorlalte apartamente să le vândă la preț redus locuințele, până deveneau proprietari pe întregul imobil.

Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a susținut că de-a lungul anilor a făcut anchete interne în primărie, având plângeri că unii funcționari i-au ajutat pe romi să intre în proprietatea unor imobile istorice, dar că nu a obținut niciodată suficiente dovezi pentru a-i sancționa.

Ciuhandu acuza că „foarte multe falsuri” în acte au fost făcute de funcționarii de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu complicitatea unor notari sau avocați care au lucrat „mână în mână”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Piatra Teiului, marele viaduct de pe lacul Bicaz. Cum s-a schimbat locul de la porțile Moldovei, Bucovinei și Transilvaniei
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
Două zodii intră într-o perioadă de aur începând cu 21 mai. Se vor afla sub o stea norocoasă, apar oportunități importante și se anunță reușite în plan financiar și sentimental
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Utilizarea medicamentelor pentru slăbit poate avea un dezavantaj surprinzător