Prima pagină » Magazin » Stephen Hawking, printre cei care au lansat un apel contra dezvoltării ”roboților ucigași”

Stephen Hawking, printre cei care au lansat un apel contra dezvoltării ”roboților ucigași”

Stephen Hawking, printre cei care au lansat un apel contra dezvoltării ''roboților ucigași''
Câteva mii de cercetători și personalități din lumea științei, printre care astrofizicianul britanic Stephen Hawking și Steve Wozniak, cofondator al companiei Apple, au lansat marți un apel pentru interzicerea armelor ofensive autonome, așa-numiții 'roboți ucigași', relatează AFP și DPA.

‘Dacă vreo mare putere militară va impulsiona dezvoltarea armelor cu inteligență artificială (AI), o cursă globală a înarmării va fi inevitabilă și punctul final al acestei traiectorii tehnologice este evident: armele autonome vor deveni Kalashnikov-urile viitorului’, avertizează semnatarii scrisorii deschise, publicată în deschiderea Conferinței internaționale asupra inteligenței artificiale (IJCAI) care are loc la Buenos Aires.

‘Spre deosebire de armele nucleare, aceste noi arme nu necesită investiții mari sau materii prime greu de obținut (…). Va fi, așadar, doar o problemă de timp, până când vor apărea pe piața neagră și vor ajunge în mâinile teroriștilor, dictatorilor (..) și căpeteniilor războinice care vor să realizeze o epurare etnică etc’, menționează documentul.

‘Numeroase argumente s-au adus pro și contra armelor autonome, cum ar fi faptul că este benefică o înlocuire a militarilor cu mașini, reducându-se astfel numărul de victime pentru posesorul acestor arme, sau, la polul opus, s-a vorbit despre efectele lor negative, întrucât reduc costurile unui angajament în luptă’, se menționează în documentul difuzat via Institutul ‘Future of Life’.

‘Armele autonome aleg și lovesc țintele fără intervenția omului (..) și au fost descrise drept a treia revoluție în practica războiului, după praful de pușcă și armele nucleare’, iar tehnologia inteligenței artificiale a ajuns în punctul în care dezvoltarea unor asemenea sisteme ‘este fezabilă nu în termen de decenii, ci în anii care vor urma’, au afirmat numeroși cercetători și profesori de la universități de prestigiu din întreaga lume, cum ar fi Harvard, Berkeley, Cambridge, Berlin, Paris sau Liege.

Renumitul inventator și antreprenor în domeniul tehnologiilor de vârf Elon Musk — de la companiile Tesla (care realizează automobile electrice), SolarCity și SpaceX (din sectorul tehnologiei spațiale)—, laureatul premiului Nobel pentru Fizică Frank Wilczek și Jaan Tallinn, cofondator al Skype, se numără și ei printre semnatarii scrisorii.

Aceasta insistă asupra potențialului considerabil pe care inteligența artificială îl are ‘în beneficiul omenirii’, care nu trebuie însă ‘discreditat’ prin conceperea unor arme, scrie Agerpres.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Adrian Minune, mărturisire șocantă despre operația de micșorare a stomacului: „Eu acolo am murit! Am auzit aparatul care face bip, bip și, dintr-o dată, a făcut bip lung”
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Tensiunea arterială după 40, 50 și 60 de ani: ce valori sunt normale și când trebuie mers la medic
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!