Prima pagină » Economic » Avertisment FMI, pe tema Codului Fiscal: „Austeritatea va deveni în mod inevitabil necesară atunci când datoria va atinge niveluri mai mari”

Avertisment FMI, pe tema Codului Fiscal: „Austeritatea va deveni în mod inevitabil necesară atunci când datoria va atinge niveluri mai mari”

Avertisment FMI, pe tema Codului Fiscal:
Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă României să tempereze amploarea și viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum și noile planuri de cheltuieli pentru a reuși să reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală și să finanțeze proiecte noi.

„România a făcut pași importanți în ultimii șapte ani pentru a-și îmbunătăți finanțele publice controversate. Suntem îngrijorați că, în forma sa actuală, acest Cod Fiscal, ar periclita aceste realizări. El ar presupune o pierdere anuală de venituri de aproximativ 2,2% din PIB și o majorare a deficitului bugetar de până la cel puțin 3% din PIB, plasând astfel datoria publică pe o traiectorie ascendentă”, se arată într-o opinie cu titlul „Decizie crucială”, semnată de șefa misiunii FMI pentru România, Andrea Schaechter, și reprezentantul rezident al FMI pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.

Cei doi arată că, în mod alternativ, s-ar impune reducerea cheltuielilor statului și renunțarea la inițiativele noi de cheltuieli, inclusiv la cele de infrastructură, apărare, salarii, sănătate și educație, pentru a menține sub control deficitul.

„Mai există oare și o a treia alternativă care să permită României să își reducă treptat datoria publică, să relaxeze povara fiscală și să finanțeze noi proiecte? Noi credem că există, dacă amploarea și viteza de implementare a măsurilor de politică fiscală, precum și noile planuri de cheltuieli sunt mai temperate”, notează reprezentanții FMI.

Ei consideră că măsurile de stimulare fiscală trebuie aplicate la momentul potrivit și că nu este evident că o stimulare fiscală suplimentară ar fi de dorit în prezent, dacă trebuie finanțată printr-o datorie mai mare, arătând că România are un ritm rapid de creștere, iar salariile au crescut în acest an cu peste 7%, deși situația economică este încă foarte dificilă pentru mulți români.

„Austeritatea va deveni în mod inevitabil necesară atunci când finanțarea ieftină și abundentă va înceta și datoria va atinge niveluri mai mari. România a trecut deja în ultimul deceniu printr-un astfel de ciclu nefericit de stimulare excesivă în vremuri bune și de austeritate strictă în vremuri grele. El nu ar trebui să fie repetat”, se precizează în document.

FMI punctează că politica fiscală trebuie să fie sustenabilă, mai ales în condițiile în care, după mulți ani în care „a strâns cureaua”, România a reușit să ajungă anul trecut la un deficit structural sustenabil, nemaiavând nevoie de alte reduceri de deficit în anii 2015 sau 2016.

Datoria publică, care este acum de aproape două ori și jumătate mai mare decât înainte de criză, când este măsurată prin raportare la economie, se va stabiliza. În ochii investitorilor aceasta ar putea reprezenta un punct „foarte considerabil”, mai ales dacă sunt luate în calcul incertitudinile care se mențin încă în țările vecine din regiune.

Oficialii Fondului mai spun că reducerile țintite de impozite și taxe generează cele mai bune rezultate. Pe de altă parte, pachetul fiscal propus de Guvern este direcționat aproape exclusiv spre impulsionarea consumului, componentă a economiei care are deja cea mai rapidă creștere. Avantajele inițiativelor de politici fiscale de impulsionare a consumului au o probabilitate de viață scăzută, dacă rata de creștere a investițiilor este mică.

„Nu încercăm să spunem că România nu ar putea să beneficieze de pe urma unor impozite și taxe mai scăzute. Pentru a crea însă spațiul fiscal necesar unor reduceri prudente de impozite și taxe sunt necesare acțiuni mai concrete, mai mult timp și o strânsă coordonare între toate ministerele de linie și ANAF, în mod deosebit o mai bună colectare a impozitelor și taxelor, cheltuirea mai eficientă a banilor publici și deplasarea dinspre investițiile finanțate de la buget către proiectele finanțate din fonduri UE. În toate aceste trei domenii se înregistrează progrese, dar atunci când se calculează cifrele, ele nu sunt încă suficiente pentru a acoperi sumele considerabile pe care le impune finanțare măsurilor din Codul Fiscal”, afirmă reprezentanții FMI.

În concluzie, ei apreciază că reanalizarea Codului Fiscal în Parlament reprezintă o oportunitate de precizare a priorităților fiscale pe termen mediu, de evaluare realistă a dimensiunii spațiului fiscal și a vitezei cu care acesta poate fi generat, și de redimensionare, în consecință, a reducerilor de impozite și taxe propuse.

„Va reprezenta o decizie crucială de conservare a succeselor atât de greu obținute în materie de stabilitate macroeconomică”, au conchis oficialii Fondului Monetar Internațional.

Codul Fiscal urmează să fie discutat din nou de Ministerul Finanțelor cu BNR și reprezentanții partidelor politice, fiind convocată o sesiune extraordinară a Parlamentului la finele acestei luni. Cu toate acestea, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a afirmat în urmă cu câteva zile că pachetul de măsuri nu va fi schimbat sub nicio formă, el urmând să fie readoptat în versiunea actuală.

Ministrul a dat asigurări că proiectul de buget pentru anul viitor va fi construit așa încât deficitul să se încadreze până la 2%.

Consiliul Fiscal și BNR au avertizat în repetate rânduri că măsurile de relaxare fiscală sunt multe și prea agresive pentru a fi aplicate toate odată, recomandând introducerea acestora treptat sau temperarea nivelurilor propuse. Actualul pachet va genera anul viitor un deficit bugetar de circa 3%, România riscând să intre din nou în zona de deficit excesiv, din care a ieșit în 2013.

Cea mai importantă măsură, cu impactul cel mai mare asupra deficitului, o reprezintă reducerea cotei generale de TVA, de la 24% la 19%.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce companii de stat au oferit prime de sărbători în 2025 și cât de mari au fost acestea. Care sunt campionii generozității
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
Alex Bodi pune tunurile pe Ramona Olaru după ce a spus că fuge de săraci: 'Trecutul ei nu e prea wow'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Visul unei femei, distrus de judecători: Nu poate avea copilul soțului decedat
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Rusia ar putea amplasa noi rachete hipersonice la o fostă bază aeriană din Belarus: „Extinde raza de acțiune în Europa”
Cancan.ro
Care sunt orașele din România în care ninge de Revelion și de Anul Nou. Meteorologii Accuweather anunță iarnă grea
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
O companie din Rusia vrea să construiască o stație spațială capabilă să producă gravitație artificială