Prima pagină » Economic » O bancă din România a fost amendată de ANPC pentru comisioane ilegale la credite

O bancă din România a fost amendată de ANPC pentru comisioane ilegale la credite

O bancă din România a fost amendată de ANPC pentru comisioane ilegale la credite
Banca Românească a fost sancționată cu 40.000 de lei pentru încasarea de comisioane ilegale la creditele ipotecare și la cele de nevoi personale, în total fiind prejudiciați 27.000 de clienți, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca.

Președintele ANPC a anunțat într-o conferință de presă că a sancționat Banca Românească, cu 40.000 de lei, și a dispus și măsuri complementare de aducere la conformitate a tuturor contractelor în termen de 30 de zile.

Marius Dunca a precizat că, în urma analizei contractelor de credit, analiză făcută după o serie de sesizări făcute la ANPC, s-a constatat că există mai multe nereguli atât la creditul ipotecar, cât și la creditul pentru nevoi personale.

„Spre exemplu, am luat un contract de credit ipotecar din 2006, în care comisionul de analiză era zero, comisionul de administrare al creditului- unu la sută și se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit. Dar, cu toate acestea, banca a perceput, din 21.06.2010 până la momentul analizării petițiilor, și un comision de administrare cont curent. Conform OUG 50 alin. 36, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare care a fost perceput inițial sau comision de administrare cont curent. În cazul de față i-au luat în 2006 comisionul de administrare de unu la sută și odată cu implementarea OUG 50 au mai pus un comision de cont curent”, a explicat președintele ANPC.

Marius Dunca a precizat că banca a comunicat, în 30 iunie 2015, că deține aproximativ 12.000 de contracte de credit ipotecar.

„În acest moment, ordinul a fost emis și începând din 3 august, în 30 de zile, trebuie să intre în conformitate cu prevederile legale, ceea ce înseamnă că nu mai au dreptul să încaseze acest comision pentru 12.000 de persoane care au credit ipotecar. Practic, banca nu mai are voie să încaseze, dar consumatorii pot da în judecată operatorul financiar bancar pentru a-și recupera banii încasați ilegal”, a spus Dunca.

El a precizat că, la un credit de 100.000 de franci, un comision de unu la sută încasat ilegal de bancă înseamnă în jur de 1.000 de franci anual.

Președintele ANPC a mai spus că o analiză similară a fost făcută și în cazul creditelor de nevoi personale.

„În prima fază, comisionul de analiză era zero, comisionul de administrare al creditului – zero, comisionul de monitorizare credit – 0,3 la sută și se achită lunar împreună cu rata de credit. Într-un act adțițional din 2010 se precizează că pentru creditul acordat, împrumutatul plătește băncii anumite comisioane, respectiv comisionul de administrare al creditului, adică zero. La fel scrie și în actul adițional, însă în graficul de rambursare apare comision de administrare majorat de la zero la 0,3 la sută din 2010 până în momentul de față”, a explicat Marius Dunca.

Acesta a mai spus că în cazul creditelor de nevoi personale sunt afectați 15.000 de clienți, însă a precizat că există deja un precedent, pentru 11 dintre ei banca restituind deja banii încasați ca și comisioane ilegale.

„Asta înseamnă că dacă consumatorul dă în judecată banca sunt toate șansele să-și recupereze banii. Deci vorbim în total de 27.000 de clienți pentru care banca, în termen de 30 de zile, trebuie să aplice măsurile complementare în conformitate cu prevederile legale”, a mai spus președintele ANPC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
O creatoare de modă celebră a murit în condiții misterioase pe un iaht. Ce au scos la iveală anchetatorii
Digi24
„Dacă Rusia ia țările baltice, vom fi acolo”: Ferma de la capătul lumii unde magnați ai tehnologiei vor să supraviețuiască apocalipsei
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Jocul periculos care a dus la Marele Război: Cum s-a extins focul din Balcani în întreaga Europă