Prima pagină » Sănătate » Unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din lume declară „război absolut” zahărului

Unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din lume declară „război absolut” zahărului

Unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din lume declară „război absolut
Jamie Oliver a lansat, joi, un documentar care promovează un "război absolut" împotriva zahărului și a îndulcitorilor artificiali, însă demersul maestrului bucătar britanic a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă, informează site-ul publicației Financial Times.

Documentarul realizat de Jamie Oliver, intitulat „Sugar Rush”, și o petiție, care vizează strângerea unui număr de 100.000 de semnături, îndeamnă guvernul britanic să introducă o taxă pe băuturile carbogazoase. Noua taxă ar putea genera venituri de un miliard de lire sterline în fiecare an și ar putea fi folosită pentru a lupta împotriva obezității infantile și a bolilor de nutriție.

Însă colegii de breaslă ai celebrului chef britanic l-au acuzat de lipsă de transparență, prin prisma conținutului de zahăr utilizat în propriile sale restaurante.

Tam Fry, reprezentant al fundației de caritate National Obesity Forum, a declarat: „Nu poate, pe de-o parte, să facă atâta scandal despre cantitatea de zahăr pe care o consumăm, fără să ofere, pe de altă parte, informații cât mai transparente despre zahărul care intră în preparatele sale”.

Jamie Oliver, implicat în ultimii ani și în câteva campanii care militează pentru crearea unor meniuri mai sănătoase în cantinele școlare, a declarat: „Vom modifica online informațiile nutriționale despre preparatele noastre, pentru ca ele să includă și conținutul de zahăr, cu ocazia viitoarei actualizări a meniurilor noastre, ce va avea loc în octombrie”.

Prin intermediul documentarului său „Sugar Rush” – în care maestrul bucătar britanic schimbă bucătăria sa tradițională cu o sală de operații chirurgicale, în care dinții unui băiat în vârstă de șase ani sunt extrași din cauza cariilor generate de băuturile carbogazoase -, Jamie Oliver speră că notorietatea pe care o are va pune presiune pe autoritățile guvernamentale, cu scopul ca acestea să impună acea taxă.

Reprezentanții The British Medical Association au cerut luna trecută guvernului britanic să impună o taxă de 20% pe băuturile carbogazoase.

Simon Stevens, directorul executiv al NHS England, ramura executivă din Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanice (NHS), nu susține implementarea acestei taxe, dar a recomandat, în august, managerilor de supermarketuri să comercializeze la prețuri mai mari băuturile carbogazoase și preparatele din gama „junk food”.

„Nu există absolut niciun motiv” pentru care copiii ar trebui să bea băuturi carbogazoase, a spus Simon Stevens.

Pentru moment, guvernul britanic privilegiază scenariul ce se bazează pe un răspuns voluntar din partea industriei alimentare și a băuturilor carbogazoase, pentru a limita costurile tot mai mari înregistrate de Sistemul Național de Sănătate în ceea ce privește tratarea bolilor asociate cu obezitatea.

Departamentul Sănătății lucrează în prezent la o strategie pentru a limita obezitatea infantilă, ce va fi făcută publică în luna octombrie. Oamenii de știință britanici au dat publicității la rândul lor, în iulie, rezultatele unui studiu, sprijinit de guvern, care recomandă tuturor cetățenilor să își reducă consumul zilnic de zahăr cu peste 50%.

În prezent, zahărul reprezintă 12% din aportul caloric zilnic al unui adult britanic și 15% din aportul caloric zilnic al unui adolescent britanic – ambele procente depășind cu mult limita recomandată de 5%.

Producătorii de alimente și băuturi au implementat deja o serie de măsuri pentru a reduce consumul de zahăr.

Tesco, cel mai mare lanț de magazine cu amănuntul din Marea Britanie, a scos de la vânzare mai multe sortimente de băuturi carbogazoase pentru copii, precum Ribena, Rubicon și Capri Sun.

O doză de Ribena cu aromă de coacăze negre, comercializată în cutii de 288 mililitri, conține 29 de grame de zahăr, ce echivalează cu întregul procent zilnic de 5% recomandat unui adult.

Reprezentanții Food and Drink Federation au declarat, joi, că este nevoie de o schimbare pentru a ameliora sănătatea publică, dar au respins „orice povară fiscală adițională prin taxarea alimentelor și a băuturilor, în plus față de TVA-ul de 20% aplicat în prezent pentru cele mai multe dintre alimente”.

Managerii de la Leon, un lanț de restaurante fast-food care vinde preparate sănătoase, au anunțat joi că se vor alia cu restaurantele lui Jamie Oliver și vor impune o taxă suplimentară de 10 pence pentru băuturile carbogazoase ce includ îndulcitori.

John Vincent, cofondator și director executiv al companiei Leon, a spus: „Am văzut cum oameni și companii au devenit tot mai dependenți de acel praf alb (zahăr, n.r.). Aici e vorba de o criză umană, dar și de una economică”.

În Marea Britanie au apărut deja câteva indicii care arată că toate campaniile de sănătate desfășurate în această țară au început să aibă un anumit efect în ceea ce privește percepția pe care populația o are despre zahăr. Mintel, o cunoscută companie de cercetări de piață, a realizat de curând un sondaj, potrivit căruia 46% dintre britanici au luat cel puțin o măsură concretă în această privință, în ultimul an, monitorizând sau reducându-și consumul de zahăr.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!