Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc reformează procesul de anulare a căsătoriilor

Papa Francisc reformează procesul de anulare a căsătoriilor

Marți, Papa Francisc a reformat radical procesul de anulare a căsătoriilor și va permite luarea unor decizii rapide, pentru a simplifica separarea cuplurilor, scrie huffingtonpost.com.

Francisc a promulgat o nouă lege, prin care episcopii de pretutindeni pot determina elementul fundamental ce poate duce la desfacerea unei căsătorii. Catolicii trebuie să obțină această anulare bisericească, dacă vor să se recăsătorească în biserică.

Procesul a fost însă criticat pentru costurile pe care le implică. Mulți catolici nu au acces la procedură, mai ales cei din țările sărace, unde eparhiile nu dispun de tribunale maritale.

În documentul oficial, Papa Francisc a insistat că, pentru catolicism, căsătoria reprezintă o uniune indisolubilă și noile reglementări nu au menirea să compromită „celula societății”, familia. Reforma are ca scop simplificare procesului prin care credincioșii își pot găsi dreptatea.

Obiectivul reformei, a declarat Papa Francisc, este „salvarea sufletelor”. Cea mai mare reformă vizează o procedură rapidă, executată de episcop și poate fi folosită de ambii soți, care solicită o anulare sau nu se opun anulării. Procedura este folositoare, mai ales când alte dovezi arată că o eventuală investigație costisitoare ar fi inutilă.

Procesul poate fi finalizat în 45 de zile. O altă reformă ține de eliminarea recursului automat, după luarea primei decizii. Recursurile sunt posibile, dar nu mai sunt automate – o simplificare pe care SUA o folosesc de ani de zile.

Reforma permite unui episcop local, în locurile în care nu există un tribunal cu trei judecători, să fie unic judecător sau să delege un preot cu doi asistenți, care să se ocupe de caz.

Fără reziliere, catolicii divorțați care se recăsătoresc în afara bisericii sunt considerați adulteri, care trăiesc în păcat și nu au voie să participe la Comuniune.

Papa Francisc a declarat în trecut că jumătate din căsătoriile oficiate sunt invalide, deoarece oamenii se implică în ele fără să realizeze că instituția căsătoriei este un angajament pe viață. Normele atașate noii legi precizează că „lipsa credinței și încrederii” poate fi o cauză de anulare a unei căsătorii, scrie huffingtonpost.com.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Femeia care și-a ucis socrii cu un preparat de mâncare otrăvit riscă închisoare pe viață
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Ce salariu încasa medicul rezident care și-a luat viața la Spitalul Universitar? Tânărul de 28 de ani trăia o dramă
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Autostrada Moldovei, traseul complet. Ce tronsoane au fost deschise și ce se inaugurează în 2026, pe A7 Ploiești - Siret
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
S-au întors în România după ani de Italia, dar au rezistat doar 3 luni. Ce i-a făcut să plece din nou: „Am dormit un an în bucătărie”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Vlogger olandez, scandalizat de ce a pățit în restaurantul lui Dani Oțil din București: 'M-au obligat să..'
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Verdict despre viitorul auto: „Vin vremuri grele pentru producătorii din Europa”. Producătorii chinezi schimbă regulile jocului
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Pentru prima dată, oamenii de știință au demonstrat că vidul cosmic nu este gol