Cine este noul ambasador al CUBEI în SUA, primul din ultimii 54 de ani

Publicat: 18/09/2015, 13:07

Jose Cabanas este un diplomat veteran care a condus secția de interese diplomatice a Cubei la Washington începând din 2012. El a fost ministru adjunct de Externe și a ocupat diferite posturi în mai multe țări.

El a fost primit la Casa Albă alături de alți 15 diplomați din alte state, devenind astfel primul ambasador cubanez în SUA după 1961, în contextul ameliorării relațiilor dintre cele două țări.

Washingtonul nu a numit încă un ambasador la Havana.

Anunțul privind primirea lui Cabanas la Casa Albă intervine înaintea vizitei pe care Papa Francisc o va efectua în Cuba și înainte ca președintele cubanez Raul Castro să meargă la New York pentru a se adresa ONU.

Raul Castro va fi primul președinte cubanez care merge în SUA după 1995, când fratele său mai mare, Fidel Castro, a susținut un discurs la ONU.

Cuba și SUA au reluat oficial relațiile diplomatice în iulie, în cadrul unui proces început după ce președintele american, Barack Obama, și omologul său cubanez, Raul Castro, au anunțat simultan că intenționează să reseteze relația dintre țările lor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×