Prima pagină » Sport » Cât va câștiga marocanul Houssine Kharja la Steaua

Cât va câștiga marocanul Houssine Kharja la Steaua

Cât va câștiga marocanul Houssine Kharja la Steaua
Mijlocașul marocan Houssine Kharja care a semnat un contract pe un an cu Steaua nu are de ce să-și facă griji financiare.

Kharja va avea un salariu de 10.000 de euro lunar, conform surselor Dolce Sport

Marocanul a declarat că speră să ajute echipa Steaua să câștige campionatul și apoi să ajungă în cupele europene.

„Sunt onorat să vin aici, la o echipă mare ca Steaua. Mulțumesc lui Olăroiu și stafului, care mi-au vorbit mult de Steaua, sunt foarte bucuros că pot reprezenta Steaua. Mulțumesc lui Mirel, care a fost un mare jucător și sper să facă lucruri bune și ca antrenor. Sunt aici, nu doar petru că Steaua m-a vrut, ci că și eu mi-am dorit o experiență nouă. Sper să pot ajuta echipa, sunt foarte fericit că mă aflu aici. Cred că am destulă experiență ca să fac față presiunii. Iau totul ca pe o stimulare, să pot face lucruri bune. Am fost primit foarte bine, îl cunoșteam deja pe Muniru, am văzut puțin din București, dar important este să mă adaptez cât mai repede. Vreau să dau totul, să aduc experiența mea în teren, banderola de căpitan nu este cel mai important lucru. Echipa trebuie să aibă 11 căpitani și fiecare să-și asume responsabilitatea în joc. Așa spun și la naționala Marocului. Obiectivul este să câștigăm campionatul și apoi să ajungem în cupele europene. Aș fi fericit să ajung alături de Steaua în Liga Campionilor. Sper să pot juca bine și la Steaua și la naționala Marocului”, a declarat Kharja.

FC Steaua l-a prezentat, sâmbătă, pe mijlocașul francez de origine marocană Houssine Kharja, care a semnat un contract pe un an.

Kharja a venit la Steaua din postura de jucător liber de contract. El a evoluat în sezonul trecut pentru Sochaux, în liga a doua franceză.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?