Avocații vor să ceară din nou internarea lui Sorin Oprescu, după rezultatul unei investigații, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer

Avocații vor să ceară din nou internarea lui Sorin Oprescu, după rezultatul unei investigații, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer
Publicat: 02/10/2015, 13:44

Potrivit avocaților, din raportul medicilor care au evaluat starea de sănătate a lui Sorin Oprescu rezultă că primarul suspendat al Capitalei ar avea 12 afecțiuni, fiind stabilite 12 diagnostice.

În urma investigațiilor medicale amănunțite, medicii ar fi constatat că Sorin Oprescu ar avea un nodul la un plămân, despre care susțin că ar ridica risc oncologic moderat și recomandarea ar fi evaluarea funcționalității pulmonare. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat „un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept”, fiind recomandată efectuarea unei spirometrii.

Avocații au precizat că această evaluare ar trebui făcută la un spital specializat în tratarea afecțiunilor pulmonare.

În acest context, avocații lui Sorin Oprescu spun că iau în calcul să depună o nouă cerere la Arestul Central al Poliției Capitalei, prin care să solicite să îi pemită edilului să meargă la un spital, pentru efectuarea noilor investigații recomandate de medici.

Sorin Oprescu, încarcerat din 6 septembrie în Arestul Central al Poliției Capitalei, a fost transferat, în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a stat internat într-o rezervă la Secția de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigații, printre care și o coronarografie.

Viorel Mocanu, unul dintre avocații lui Sorin Oprescu, a declarat miercuri, la Tribunalul București, după judecarea propunerii procurorilor de prelungire a arestului preventiv în cazul primarului suspendat al Capitalei, că este posibil ca acesta să fie internat din nou, în condițiile în care medicii au constatat o agravare a bolilor existente și au depistat afecțiuni noi.

„El a cerut externarea (din Spitalul Universitar de Urgență București – n.r.), pentru că raportul privind analizele este astăzi (miercuri, n.r.) gata. Contrar spuselor dumneavoastră, care zic că este sănătos, ceea ce știm noi este total opus. Și urmează un alt set de investigații. Starea de sănătate a fost degradată în ultimele 15 zile în Arestul Central și urmează a se da o soluție și a se decide și în baza acestui raport”, a spus Mocanu.

Avocatul a precizat că Sorin Oprescu a dorit să fie externat pentru a putea fi prezent în sala de judecată, miercuri, ca să își poată susține cauza.

„În sală, încă o dată, și-a susținut nevinovăția și a arătat că dorește să fie liber ca să lupte cu arme egale atât cu Ministerul Public, cât și cu inculpatul denunțător Popa”, a mai arătat Mocanu.

Oprescu a fost dus în 26 septembrie la spital, după ce avocații acestuia au solicitat să fie supus unor investigații întrucât suferă de diabet și are probleme cardiace, care s-au accentuat în urma arestării acestuia.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul București, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel București a menținut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului București, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv și fiind suspendat din funcție, din 15 septembrie.

Recent, procurorii au cerut instanței preliungirea arestului preventiv în cazul lui Sorin Oprescvu, solicitare care a fost admisă miercuri de Tribunalul București. Decizia de prelungire cu încă 30 de zile a arestului a fost contestată și se va judeca la Curtea de Apel București, care va stabili definitiv dacă cererea procurorilor va fi sau nu admisă.

Pe de altă parte, săptămâna trecută, Sorin Oprescu a cerut, prin avocații săi, să îi fie înlocuită măsura arestului preventiv cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu, însă solicitarea a fost respinsă e Tribunalul București în 25 septembrie. Decizia a fost contestată de Oprescu tot la Curtea de Apel București.

Avocatul Alexandru Chiciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că pentru genul de fapte de care este acuzat Oprescu măsura arestului preventiv este una severă, care ar trebui aplicată doar în cauzele care vizează fapte de violență.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susținând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, și cu fostul său șofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruți de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea și Octavian Alin Petroi, denunțători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susțin anchetatorii.

Avocații lui Sorin Oprescu au cerut DNA confruntarea primarului suspendat al Capitalei cu Bogdan Popa, șeful de la Administrația Cimitirelor, dar și audierea unor martori propuși de apărare și depunerea unor înscrisuri suplimentare la dosarul de corupție.

„Cerem audierea a șase martori pe situația de fapt, reaudierea unui martor întrucât declarațiile sale sunt în opinia apărării insuficiente în raport de situația de fapt reținută de procurori și confruntare cu inculpatul denunțător Bogdan Popa, întrucât între declarațiile domnuli Oprescu, date în fața judecătorului de drepturi și libertăti de la Curtea de Apel București, și ale lui Bogdan Popa sunt contradicții”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Alexandru Chiciu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea...
×