Prima pagină » Magazin » Un biciclist a filmat momentul în care cade de pe o stâncă, în timpul unui concurs Redbull. Ce a făcut după producerea accidentului

Un biciclist a filmat momentul în care cade de pe o stâncă, în timpul unui concurs Redbull. Ce a făcut după producerea accidentului

Silviu Bănilă
În timpul concursului Redbull Rampage din Virgin, Utah, biciclistul Nicholi Rogatkin, originar din Boston, a văzut moartea cu ochii. Totuși, ceea ce a făcut după producerea accidentului este uimitor.

Biker-ul de 19 ani și-a început prestația periculoasă în runda calificărilor de joi, când a pierdut controlul bicicletei sale off-road și s-a lovit puternic de o stâncă.

Rogatkin a rămas însă conștient după căzătură și nu a făcut altceva decât să reînceapă cursa, pentru a realiza turul necesar calificării.

„Totul mergea bine, dar am avut parte de una din cele mai prostești căzături”, a explicat biciclistul, după producerea evenimentului nefericit, în urma căruia s-a ales cu câteva răni la nivelul feței. „Din păcate, când am încercat să încetinesc viteza, roata din față a deviat și s-a produs accidentul”.

„Când am căzut de pe stâncă, m-aș fi așteptat să-mi pierd cunoștința”, a povestit rider-ul american. Personalul medical s-a grăbit să-i ofere ajutor tânărului, dar acesta s-a șters de sânge și a plecat mai departe.

„A fost de-a dreptul ireal”, a spus tânărul american, care a reușit să termine cursa după unul din cele mai spectaculoase accidente din competiția de biking Redbull Rampage. Rogatkin și-a definitivat turul, dar nu a reușit să se califice pentru finala de vineri.

„N-o să uit cu ușurință acest incident”, a mai spus biker-ul, cu referire la accidentul său. Se pare că nici fanii săi nu vor uita acest accident, în condițiile în care Rogatkin a înregistrat căzătura cu ajutorul camerei video montată pe casca de protecție, scrie Daily Mail. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!