Prima pagină » Știri politice » Mandatul de senator al lui Ilie Sârbu a fost vacantat

Mandatul de senator al lui Ilie Sârbu a fost vacantat

Mandatul de senator al lui Ilie Sârbu a fost vacantat
Senatorii au aprobat, marți, vacantarea mandatului de senator deținut de fostul lider al grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, validat recent pentru funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit, în cadrul Curții de Conturi.

Sârbu și-a depus luni demisia din Senat și din PSD pentru a prelua mandatul de la Curtea de Conturi.

Senatorul PSD Ilie Sârbu a fost votat, pe 17 septembrie, de plenul reunit al celor două Camere, în funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit la Curtea de Conturi, cu 290 de voturi „pentru” și 108 „împotrivă”. PNL a votat împotriva numirii lui Sârbu la Curtea de Conturi, însă nu a atacat decizia plenului la Curtea Constituțională, invocând faptul că încă se caută „argumente” juridice pentru un astfel de demers.

Sârbu s-a retras, la începutul sesiunii parlamentare, din funcția de lider al grupului senatorilor social-democrați, iar președintele interimar al PSD de la acea vreme, Liviu Dragnea, a spus că acesta are susținerea partidului pentru numirea la Curtea de Conturi. El a fost ales senator în Colegiul uninominal nr. 4, din Circumscripția electorală nr. 37, Timiș, la scrutinul din 2012, fiind la al treilea mandat de parlamentar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spionaj și intimidare: mesaje obținute de jurnaliști arată cum recrutează Rusia informatori în Europa
Digi24
Cinci morți în Cluj, într-un accident în care au fost implicate două camioane şi un autoturism
Cancan.ro
Câte mii de euro a primit eliminata Loredana Pălănceanu, de la Antena 1, pentru cele 12 săptămâni la Survivor 2026
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Leguma pe care o poți cultiva în ghivece, chiar dacă nu ai o grădină
Digi24
Universitățile din Rusia pun presiune asupra studenților pentru a lupta în Ucraina: „Sunteți cu toții lași?”
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
După o lună de război, în Iran benzina a rămas la 12 bani/litru. În România a depășit 9,3 lei
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este cel mai mare număr?