Prima pagină » Știri » Emil Boc, la ieșirea din DNA: „Partidele care nu țin cont de cetățeni vor pierde mult, titularul puterii e poporul”

Emil Boc, la ieșirea din DNA: „Partidele care nu țin cont de cetățeni vor pierde mult, titularul puterii e poporul”

Emil Boc, la ieșirea din DNA: „Partidele care nu țin cont de cetățeni vor pierde mult, titularul puterii e poporul
Emil Boc a declarat, joi, la ieșirea din DNA, unde a fost audiat în noul dosar al Elenei Udrea, că partidele politice care nu vor ține cont de vocea cetățenilor și dorințele poporului vor avea de pierdut foarte mult.

Întrebat, la ieșirea de la DNA, cum vede manifestațiile care au loc după tragedia de la clubul Colectiv, Emil Boc a declarat: „Mi-e clar că partidele politice ce nu vor ține cont de vocea cetățenilor vor avea de pierdut mult. Am învățat și în 2012, am ținut cont de vocea cetățenilor și cred că, într-o democrație, titularul puterii este poporul, el o deleagă temporar această putere spre a fi exercitată de către reprezentanți, iar când poporul dorește altceva și reprezentanții lui trebuie să se conformeze și, din acest punct de vedere, cred că soluția alegerilor anticipate este soluția în concordanță cu exigențele funcționării unui stat democratic”.

Întrebat cum au decurs audierile la procuror, Emil Boc a spus că a dat o declarație de martor în dosarul Elenei Udrea, privind modul de finanțare al partidului.

Întrebat de ce crede că Udrea l-a nominalizat în declarația ei la DNA, Boc a răspuns că este convins că aceasta va face precizările necesare.

„Personal nu l-am cunoscut, nu l-am întâlnit niciodată pe domnul Buzăianu (omul de afaceri Bogdan Buzăianu, de la care Udrea ar fi primit cinci milioane de lei care ar fi ajuns la PDL pentru campania din 2012, n.r.) și nu am cunoștință de existența vreunei sponsorizări sau intenții de sponsorizare din partea acestuia pentru Partidul Democrat Liberal”, a mai spus Emil Boc.

Emil Boc a precizat că în anul 2012 a fost candidat la alegerile locale de la Cluj și că și-a concentrat atenția și activitatea pe campania electorală de acolo, fiind o competiție „destul de grea”.

Fostul președinte al PDL a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că a venit pentru a da declarații în calitate de martor, în dosarul în care este cercetată Elena Udrea.

Procurorii DNA i-au audiat joi, tot în calitate de martori, și pe Sulfina Barbu, fost vicepreședinte al PDL, și senatorul Gheorghe Flutur, fost secretar general al PDL, în prezent în aceeași funcție la PNL și copreședinte al organizației județene Suceava.

În același dosar au mai fost audiați, marți și miercuri, tot în calitate de martori, fostul președinte al PDL Vasile Blaga, în prezent copreședinte PNL, deputatul PNL Ioan Oltean, fost vicepreședinte și secretar general al PDL, Anca Boagiu, fost prim-vicepreședinte al PDL, în prezent în aceeași funcție la PNL, și Adriean Videanu, fost președintele al PDL București.

Elena Udrea este suspectată că ar fi finanțat campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiți de la Bogdan Buzăianu, în schimbul asigurării derulării unui contract al firmei controlate de omul de afaceri cu Hidroelectrica.

Udrea a fost pusă, în 30 octombrie, sub control judicar pe cauțiune, stabilită la cinci milioane de lei, în dosarul privind fapte de corupție legate de vânzarea și renovarea unei vile din Eforie Sud, dar și un contract între Hidroelectrica și o firmă, pentru care fostul ministru ar fi cerut aproximativ cinci milioane de dolari. Camera Deputaților a avizat începerea urmăririi penale și a reținerii Elenei Udrea în această cauză.

Fostul ministru Elena Udrea a contestat decizia de a fi pusă sub control judiciar pentru o cauțiune de cinci milioane de lei, dar instanța supremă a respins, miercuri, plângerea, pe motiv că este neîntemeiată.

Elena Udrea trebuie să plătească până vineri cauțiunea de cinci milioane de lei, însă fostul ministru spune că nu poate să achite o sumă atât de mare, în condițiile în care toate bunurile sale sunt sechestrate de DNA. Ea a precizat că se va cere un nou aviz de arestare dacă nu plătește cele cinci milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea ar fi primit mită de la un om de afaceri 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de euro pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vanzare – cumparare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

„În vara anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului și membru al Guvernului și de persoană cu funcție de conducere în cadrul unui partid politic, având influență asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA”, a precizat DNA.

Anchetatorii susțin că, pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și a celor din SC Hidroelectrica SA, la începutul anului 2012, Elena Udrea a primit de la același om de afaceri, prin intermediar, suma de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de euro, pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deținea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acțiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media.

„În anul 2011, pentru a ascunde beneficiarul real al creanței de 900.000 de euro, primită cu titlu gratuit de la omul de afaceri, îi solicitase unei persoane să încheie un contract de novație cu schimbare de creditor pe o firmă a respectivei persoane. De asemenea, ulterior, pentru a ascunde că este beneficiarul real al pachetului de acțiuni la societatea cu activitate în mass media, i-a solicitat unei alte persoane să încheie actele aferente tranzacției în numele său și să efectueze plățile aferente prin creditarea societății, disimulând astfel proveniența sumei de circa 700.000 de euro, aferentă plăților efectuate pentru societatea mass media și ascunzând astfel că este adevăratul proprietar al creanței ce a făcut obiectul novației cu firma omului de afaceri de la care a primit creanța”, a mai arătat DNA.

Elena Udrea susține că omul de afaceri căruia i s-au cerut cinci milioane de dolari pentru un contract cu Hidroelectrica este Bogdan Buzăianu, iar Ana Maria Topoliceanu este cea care a folosit acești bani și care trebuie să răspundă.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că directorul general al Evenimentului Zilei, Dan Andronic, fondatorul Cancan, Radu Budeanu și omul de afaceri Bogdan Buzăianu ar fi implicați în noul dosar în care este suspectată Elena Udrea.

Dan Andronic, asociatul majoritar al societății Editura Evenimentul și Capital, care editeaza publicațiile Evenimentul Zilei și Capital, și director general al Evenimentului Zilei a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție în 29 iulie, el spunând, la ieșire, că a fost chemat de anchetatori să aducă mai multe documente, fără a preciza în ce calitate a fost chemat.

Bogdan Buzăianu, proprietarul Energy Holding și finul fostului ministru al Economiei din perioada guvernului Năstase Dan Ioan Popescu, este unul dintre „băieții deștepți” din energie, expresie lansată de fostul președinte Traian Băsescu, care îi definea astfel pe cei care cumpărau energie de la stat la prețuri subevaluate pentru a o revinde cu câștiguri mari. Acordul cu Energy Holding a adus Hidroelectrica cele mai mari pierderi dintre toate contractele cu „băieții deștepți” – 1,4 miliarde lei pentru perioada 2006-2012.

Sursele judiciare citate au precizat că în acest dosar ar fi implicat și Radu Budeanu, fondatorul Cancan și cel care controlează publicația și proiectul Cancan TV difuzat pe acest site. În 7 octombrie, procurorii DNA au făcut percheziții la firma Cancan TV, la cabinete de avocatură și la locuințele mai multor persoane, într-un dosar privind fapte de trafic de influență și spălare de bani, iar surse judiciare afirmau că printre cei vizați de anchetatori ar fi politicieni și patroni de presă. Aceleași surse afirmau că și Radu Budeanu, care în prezent nu mai este în acționariatul firmei, dar controlează publicația tabloidă și proiectul Cancan TV, ar fi vizat în anchetă și urmează să fie audiat, în prezent acesta fiind plecat din țară.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prima reacție a lui Bolojan după decizia CCR privind pensiile speciale: vom face demersurile pentru recuperarea banilor
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cât va ține valul de ninsori și ger, de fapt. Cod roșu în Capitală și zăpadă de 50 de cm
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
Președintele Curții Supreme de Justiție anunță pentru Mediafax că sesizează instituțiile europene competente, după decizia CCR
Click
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? E complet transformat la 56 de ani
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
2026: Cine trebuie să curețe locurile de parcare? Ce spune legea și cine riscă amendă
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA merge la psiholog: – Săptămâna viitoare vom lucra cu inconștientul
Descopera.ro
Cine a desenat harta minții? Alcmaeon din Crotone și începuturile unei revoluții despre natura conștienței