Prima pagină » Știri » Reacția Auchan, după ce s-a zvonit că Poliția ar fi confiscat din magazine carne degradată

Reacția Auchan, după ce s-a zvonit că Poliția ar fi confiscat din magazine carne degradată

Reacția Auchan, după ce s-a zvonit că Poliția ar fi confiscat din magazine carne degradată
Reacția Auchan, după ce s-a zvonit că Poliția ar fi confiscat din magazine carne degradată

„Vă informăm ca în cadrul hipermarketurilor Auchan nu a existat niciun control referitor la aspectele menționate”, precizează Departamentul Comunicare Externa Auchan Romania într-un comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.

Cu o zi în urmă, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au constatat 123 de infracțiuni, au aplicat amenzi în valoare de peste 1.000.000 de lei, au confiscat 12.660 de kilograme de carne și produse din carne și au ridicat bunuri în valoare de aproape 95.000 de lei, în cadrul acțiunii naționale „Sărbători de Iarnă în Siguranță!”, a anunțat Poliția Română într-un comunicat.

Precizările reprezentanților Auchan au fost făcute după ce surse din Poliție au declarat, marți, pentru MEDIAFAX că printre hipermarketurile unde polițiștii, împreună cu inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului au descoperit nereguli în ceea ce privește calitatea mai multor alimente comercializate s-ar fi aflat și Auchan.

Controalele în cadrul acțiunii naționale „Sărbători de Iarnă în Siguranță!” vor continua, însă Auchan nu a fost controlat până în prezent în baza planului de inspecții.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Prima linie de apărare a Pământului împotriva microbilor extratereștri