Prima pagină » Știri » Întâlnirea Cioloș-Isărescu nu a vizat legea dării în plată

Întâlnirea Cioloș-Isărescu nu a vizat legea dării în plată

Întâlnirea Cioloș-Isărescu nu a vizat legea dării în plată
Premierul Cioloș a declarat, după ce s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, economistul șef al băncii centrale, împreună cu miniștrii Economiei și Finanțelor, că discuțiile au vizat "o viziune dezvoltare economică pe termen mediu și lung" și că vor continua cu reprezentanții partidelor.

„Am anunțat în urmă cu o lună că vrem să lucrăm, dincolo de implementarea programului de guvernare, la o viziune de dezvoltare economică, pe termen mediu, pe termen lung. O să avem discuții inclusiv cu partidele politice parlamentare pe acest lucru, pentru că am vrea să ajungem la ceva ce poate fi asumat la nivel național fără să avem pretenția că noi o să facem totul, dar cel puțin să lansăm discuția și pe această temă am discutat și cu guvernatorul și cu economistul șef al băncii naționale”, a afirmat Cioloș.

Întrebat dacă printre temele abordate a figurat și legea dării în plată, premierul a răspuns negativ.

La întâlnire au participat premierul Dacian Cioloș, vicepremierul și ministrul Economiei, Costin Borc, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu și economistul șef al băncii centrale, Valentin Lazea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cât de mult influențează meseria părinților rezultatele școlare ale copilului?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!