Prima pagină » Știri » Scoasă din casă cu macaraua

Scoasă din casă cu macaraua

Scoasă din casă cu macaraua
Pompierii din Oradea au fost nevoiți să folosească o macara pentru a scoate din casă o femeie supraponderală, în vârstă de 34 de ani, care trebuia transportată la spital, informează ebihoreanul.ro

Din cauza greutății  excesive, femeia suferă de multiple afecțiuni pulmonare și cardiace, într-o noapte i s-a facut rău și a sunat la salvare.  Ea cântărește 270 de kilograme și nu se poate deplasa.

Femeia a trecut prin clipe de groază la venirea  pompieriilor militari. Ca să o poata scoate din apartamentul  situat la etajul trei, al unui bloc din cartierul Traian, din cauza greutății pacientei, aceștia au fost nevoiți să demonteze geamurile balconului. Femeia a fost scoasă pe fereastră și coborâtă cu o autospecială de lucru la înălțime.

„După aducerea la sol în siguranță a femeii în vârstă de 34 ani, pompierii militari au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean, cu autospeciala de transport personal și victime multiple din dotarea inspectoratului, aceasta fiind asistată medical, până la spital, de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a declarat luni Camelia Roșca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana.

Starea pacientei este bună, dar a rămas internată la Terapie Intensivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât să mănânci pentru a-ți proteja inima? O analiză a 87 de studii oferă răspunsul!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!