Prima pagină » Știri » Bărbatul suspectat de uciderea unui copil, adus din Germania

Bărbatul suspectat de uciderea unui copil, adus din Germania

Bărbatul suspectat de uciderea unui copil, adus din Germania
Vasile Miron, bărbatul suspectat că a omorât un copil de 10 ani, în mai anul trecut, în comuna Costuleni din județul Iași, a fost adus vineri în România, fiind extrădat din Germania.

În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Germania, polițiștii români au efectuat, vineri, o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat, de 42 de ani, pe numele căruia este emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, anunță un comunicat al Poliției Române.

Acesta este bănuit că, la data de 29 mai 2015, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un corp contondent unui minor, care au dus la decesul acestuia. Persoana în cauză a fost reținută, la data de 19 noiembrie 2015, pe teritoriul Germaniei, se mai spune în comunicat.

Bărbatul în cauză este Vasile Miron, suspectat că a omorât un copil de 10 ani, în mai anul trecut, în comuna Costuleni din județul Iași, potrivit unor surse apropiate anchetei.

El a fost extrădat din Germania,după ce a fost audiat de magistrații germani și după ce au fost epuizate toate căile de atac împotriva deciziei de predare către autoritățile române.

Vasile Miron a fost depistat pe 19 noiembrie în Germania, după ce Biroul Național al Poliției Române a introdus datele bărbatului în vederea arestării sale în Sistemul Informatic de Semnalări.

Pe numele lui Vasile Miron, Tribunalul București a emis un mandat european de arestare, el fiind bănuit că, la data de 29 mai 2015, l-a omorât pe Andrei A., în vârstă de 10 ani, care era dispărut, aplicându-i mai multe lovituri cu un corp contondent.

Copilul a fost găsit mort într-o râpă din localitatea ieșeană Costuleni, în luna septembrie. Vasile Miron, în vârstă de 44 de ani, a fost dat în urmărire, anchetatorii având indicii că el ar fi autorul crimei, însă acesta era deja plecat din țară, fiind ulterior localizat în Germania.

Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a preluat acest caz, în luna octombrie, de la Parchetul Tribunalului Iași.

Andrei A., în vârstă de 10 ani, a dispărut de acasă în 29 mai 2015, însă părinții copilului au reclamat dispariția abia în 7 iunie. Copilul a fost găsit mort într-o râpă, la sfârșitul lunii septembrie, de un bărbat, în localitatea ieșeană Costuleni, trupul băiatului fiind învelit într-o pătură și legat cu o panglică.

În 16 iunie, Serviciul de Investigații Criminale de la Poliția Județeană Iași a sesizat Parchetul Tribunalului în cazul dispariției copilului, în condițiile în care existau suspiciuni că minorul ar fi putut fi ucis, dispunându-se inițial începerea urmăririi penale in rem pentru omor.

În 28 iulie, procurorii au decis efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Vasile Miron, pentru omor. Acesta nu a dat declarații procurorului, existând indicii că este plecat din țară.

În 5 august, după câteva săptămâni de anchetă, procurorii Parchetului Tribunalului Iași au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Vasile Miron, însă judecătorii de la Tribunalul Iași au respins propunerea.

Pentru că instanța Tribunalului Iași a respins solicitarea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă, până la finalizarea analizelor ADN și antropologice, anchetatorii au cerut autorităților germane, prin comisie rogatorie, audierea lui Vasile Miron în orașul în care acesta lucrează, însă solicitarea a rămas fără răspuns.

În aceste condiții, pe numele lui Vasile Miron nu putea fi luată nicio măsură prin care libertatea de mișcare să-i fie îngrădită.

Vasile Miron a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Botoșani în 7 octombrie 2014, după ce a ispășit trei sferturi din pedeapsa de 15 ani de închisoare la care a fost condamnt pentru uciderea unei fete de 16 ani.

După eliberarea din închisoare, Miron ar fi locuit cu o mătușă de-a sa, în satul Covasna, comuna Costuleni.

Active News a publicat, în 6 octombrie 2015, un interviu cu Vasile Miron. Bărbatul susținea că este nevinovat și că a plecat din țară la aproape zece zile de la dispariția copilului, anunțând că va merge să lucreze în Germania: „Copilul a dispărut la sfârșitul lunii mai. 28-29… Deci, eu am mai stat încă aproape zece zile acolo. Eu cred că cineva care se simțea vinovat pentru ceva nu mai stătea în locul respectiv, nu?”.

Bărbatul mai spune că pentru identificarea autorului crimei ar trebui verificate camerele de luat vederi din centrul satului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A MURIT actorul Patrick Stewart, celebru pentru rolurile din „Star Trek” și „X-Men”
Digi24
VIDEO Putin susține că Rusia este „pregătită” pentru un război cu Europa: Dacă se va merge prea departe, nu vor mai exista câștigători
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
„Felicitări, campionule!”. Mii de români au crezut că fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur după o glumă online
Mediafax
PRIMUL sondaj după instalarea guvernului Niculescu. AUR domină clasamentul, PSD recuperează teren
Click
Când intră pensiile în noiembrie 2026. Ce trebuie să știe pensionarii care primesc banii pe card sau prin Poșta Română
Digi24
Bătălia pe șefia ONU: varianta Orban ar fi o poveste de groază menită să-i sperie pe membri, pentru ca SUA s-o impună pe Lana Nusseibeh
Cancan.ro
Fiica lui Cosmin Cernat, AGRESATĂ de soțul Monicăi Iagăr: 'A trecut printr-o experiență extrem de dureroasă'
Ce se întâmplă doctore
Accidentul feroviar din Spania: misterul celor 17 minute în care centrul de control nu a oprit trenul. Ce au dezvăluit înregistrările
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ziua în care mii de oameni au crezut că a început „Războiul lumilor”
Mediafax Italia
AMENDĂ dacă DORMI în mașină! Ce spune Codul rutier
Mediafax Spania
Primul pod transbordor din lume! Poți traversa râul în nacelă