Prima pagină » Știri » Adriana Săftoiu, „în cărți” pentru Primăria Capitalei. „Este prematur să spun dacă voi candida”

Adriana Săftoiu, „în cărți” pentru Primăria Capitalei. „Este prematur să spun dacă voi candida”

Adriana Săftoiu, „în cărți
Prim-vicepreședintele PNL Adriana Săftoiu va fi "testată" în sondajele interne ale PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei, în condițiile în care partidul ar urma să anunțe candidaturile până la începutul lunii martie.

Potrivit unor surse liberale, în partid a avut loc deja o discuție cu privire la o eventuală candidatură a Adrianei Săftoiu pentru Pirmăria Capitalei, aceasta urmând să fie „testată” în sondajele de opinie care urmează să fie realizate începând cu acestă săptămână.

Contactată de MEDIAFAX, Adriana Săftoiu a spus că „este prematur” să spună dacă se va înscrie în cursa pentru București.

Organizația PNL București l-a desemnat pe eurodeputatul Cristian Bușoi drept candidat la București, însă decizia finală va fi luată de conducerea centrală a formațiunii, după efectuarea cercetărilor sociologice.

Cătălin Predoiu, președinte interimar al organizației București, a declarat, săptămâna trecută, că PNL va anunța toți candidații pentru alegerile locale din București între 15 februarie și 1 martie PNL. „Candidații sunt înscriși, și-au declarat intenția, unii dintre ei își fac precampanie. La jumătatea lunii februarie vom avea o evaluare sociologică și vom hotărî atunci candidații. Așteptați-vă la candidații PNL între 15 februarie și 1 martie”, a mai spus Cătălin Predoiu.

Pe 17 ianuarie, conducerea centrală a PNL a validat candidații pentru primării din 14 municipii reședință de județ, precum și candidații pentru președinția consiliilor județene Bacău, Cluj și Teleorman.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...