Prima pagină » Știri » MAREA MIZĂ a scandalului Apple – FBI. Tim Cook: „Ceea ce vor este echivalentul cancerului. Gândiți-vă ce ar putea să ne mai ceară. Nu știu unde se vor opri”

MAREA MIZĂ a scandalului Apple – FBI. Tim Cook: „Ceea ce vor este echivalentul cancerului. Gândiți-vă ce ar putea să ne mai ceară. Nu știu unde se vor opri”

MAREA MIZĂ a scandalului Apple - FBI. Tim Cook: „Ceea ce vor este echivalentul cancerului. Gândiți-vă ce ar putea să ne mai ceară. Nu știu unde se vor opri
Tim Cook, directorul executiv al Apple, a declarat pentru postul de televiziune ABC că cererea FBI de decriptare a iPhone-ului unuia dintre atacatorii de la San Bernardino este "echivalentul cancerului". Și asta pentru că ar trebui „

„Singurul mod de a obține aceste informații – cel puțin, singurul mod pe care îl știm noi – este să scrii un program pe care noi îl considerăm ca un fel de echivalent al cancerului”, a afirmat Tim Cook. „Nu îl vom scrie niciodată. Nu l-am scris niciodată și asta e de fapt miza în acest moment. Noi credem că este un sistem de operare foarte periculos”, a dat asigurări acesta.

Afirmațiile șefului Apple au fost făcute, chiar dacă există, deja, un ordin judecătoresc în acest sens, ordin pe care compania a decis să nu-l execute și să-l conteste în justiție.

Cererea a fost făcută către FBI care își dorește să poată accesa conținutul telefonului ce i-a aparținut lui Sayed Farool, cel care împreună cu soția sa, Tashfeen Malik, a comis atacul în care au fost ucise 14 persoane, iar altele 22 au fost rănite. Solicitarea anchetatorilor federali a venit după ce aceștia au încercat să descifreze codul aparatului, dar nu au reușit. Încercările FBI-ului au dat greș deoarece sistemele Apple au o funcție care șterge automat cheia de acces și face ca telefonul să devină  „permanent inaccesibil” după 10 încercări nereușite. Refuzul gigantului high-tech a declanșat un adevărat conflict între autoritățile federale americane și majoritatea companiilor din Silicon Valley.

Cook consideră că situația, generată de cererea autorităților americane, este una „complexă”, dar că, producerea unui asemenea soft, nu este deloc o soluție deoarece apariția sa ar genera riscuri pentru milioane de clienți și ar duce în final la „călcarea în picioare” a tuturor libertăților civile.

„Dacă tribunalul ne cere să scriem un astfel de software, gândiți-vă ce ar putea să ne mai ceară – poate un sistem de operare pentru supraveghere, poate un sistem prin care autoritățile să poată activa camera telefonului. Nu știu unde se vor opri. Dar eu știu că acest lucru nu este un lucru care ar trebui să se întâmple în această țară”, a mai afirmat Cook, în cadrul interviului.

Apple a primit cel puțin 15 cereri de deblocare a telefoanelor iPhone, în ultimele cinci luni, dar doar în cazul de la San Bernardino cererea a fost întărită și de un ordin judecătoresc.

Directorul general al Apple a mai afirmat în interviul acordat televiziunii ABC că, până în prezent, compania a cooperat deplin cu FBI-ul, dar că nu poate realiza  așa-numita „backdoor” care ar avea potențialul de a debloca orice iPhone, nu doar cel care a aparținut teroristului Farook. 

„Am dat tot ce am avut. Noi nu știm dacă există vreo informație pe telefon. Nu știm dacă există sau nu există. Și nici FBI-ul nu știe. … Ceea ce știm este am oferit toate informațiile pe care le aveam, din telefon și am obținut chiar și informații suplimentare cu privire la aceasta, dar  ceea ce și-ar dori FBI-ul să facem ar genera probleme pentru sute de milioane de oameni”, a mai spus Tim Cook.

El a declarat că din punctul său de vedere problema nu este  doar una de intimitate, ci este o problemă care ține de siguranța publicului.

„Acest caz nu este despre un singur telefon. Acest caz este  despre viitor … Dacă am fi știut o modalitate de a obține de pe telefon și informațiile pe care nu le-am dat deja,  dacă am fi știut o modalitate de a face acest lucru, care să nu expună alte sute de milioane de persoane la riscuri grave, am face-o în mod evident, dar treaba noastră este, în principal, să-i protejăm pe clienții noștri „,  a susținut directorul executiv al Apple.

Totodată, Tim Cook a trimis un mesaj electronic angajaților companiei și utilizatorilor de Apple prin care le mulțumește pentru sprijinul, în disputa cu FBI-ul.

La rândul lor fanii companiei, au cerut gigantului high-tech să nu cedeze solicitarii autorităților federale, informează publicația theverge.com. ”Un veteran, care a luptat 30 de ani în armata americană ne-a scris următoarele — La fel ca libertatea mea, voi considera întotdeauna propria intimitate ca o comoară”, a relatat, Cook în mesajul trimis angajaților companiei.

Șeful Apple a lansat  și o propunere pentru rezolvarea disensiunilor cu Guvernul Federal. Cook a cerut să-și retragă plângerea și în schimb să fie formată o comisie formată din experți în informații de securitate națională, tehnologie și libertăți civile care să dezbată implicațiile privind aplicarea legii, securitatea națională, intimitatea și libertățile personale, mai scrie theverge.com. Tim Cook a adăugat că Apple este dispusă să participe la această dezbatere, iar ideea sa este susținută și de unii membri ai Congresului.

Decizia Apple de a nu se conforma ordinului judecătoresc a fost salutată de unele dintre cele mai mari nume din Silicon Valley, inclusiv CEO-ul Google, Sundar Pichai, și cel al WhatsApp, Jan Koum. Punctul de vedere al lui Cook este sustinut si de Mark Zuckerberg .  „Îi susținem pe Tim și compania Apple”, a declarat, în acest sens,  Zuckerberg într-o intervenție extrem de așteptată la Congresul mondial al telefoniei mobile de la Barcelona.

Doar Bill Gates, de la Microsoft, s-a disociat de acest curent. El a susținut că este vorba de un caz special.

La rânul său, după refuzul Apple de a se conforma deciziei judecătorești, directorul FBI, James Comey, a trimis și el o scrisoare deschisă companiei prin care cerea public să se conformeze cerințelor investigației privind masacrul de la San Bernardino. Comey a scris, că FBI-ul a vrut  „să afle codul de acces fără ca telefonul să se autodistrugă si fără a-i lua un deceniu pentru a ghici codul corect”. 

Directorul FBI a spus că a înțeles că acest caz scoate în evidență tensiunea gravă dintre viața privată și securitatea națională.  

Conducerii FBI i s-a alaturat și cea a CIA, care prin vocea directorului său John Brennan a spus că există „o bază legitimă pentru care agenția (FBI-nr) să încerce să afle”, tot ceea ce se găsește pe mobilul teroristului din San Bernardino.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!