Prima pagină » Știri politice » Alți doi candidați la Primăria Capitalei

Alți doi candidați la Primăria Capitalei

Alți doi candidați la Primăria Capitalei
Fostul europarlamentar Adrian Severin (PDS) și senatorul ALDE Daniel Barbu și-au depus, marți seara, cu doar câteva ore înainte de termenul limită, la Biroul Electoral Municipal, candidaturile pentru Primăria Capitalei.

Primul sosit a fost fostul europarlamentar Adrian Severin, candidat din partea partidului condus interimar de Marian Vanghelie.

”Am început și târziu strângerea de semnături și a fost foarte, foarte greu”, s-a scuzat Daniel Barbu, sosit pe ultima sută de metri la BEM împreună cu copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

Candidaturile pot fi depuse până marți la ora 24, iar listele rămân definitive la data de 4 mai.

La cinci ani de la izbucnirea scandalului „mită contra legi” în Parlamentul European, fostul eurodeputat PSD Adrian Severin a fost condamnat, la finalul lui februarie, de Curtea Supremă, la trei ani și trei luni de închisoare cu executare. Severin a picat în plasa unor jurnaliști care i-au oferit bani în schimbul susținerii unui amendament. Decizia nu e definitivă.

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, în septembrie 2013, el fiind acuzat de luare de mită și trafic de influență în Parlamentul European. Procurorii DNA au susținut în rechizitoriu că, în perioada decembrie 2010-martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte și a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susțin, pe de altă parte.

La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.

Cele două persoane erau jurnaliști britanici. În contextul acestor discuții, Adrian Severin le-a cerut celor doi suma de 12.000 de euro, lăsându-le să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia Juridică, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienților companiei pe care cei doi susțineau că o reprezintă. În vederea încasării sumei 12 000 euro, Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe email uneia din cele două persoane, arată procurorii DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haos la granița Spaniei cu Marocul. Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar
Digi24
Traian Băsescu, despre criza energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
Mediafax
Alina Gorghiu: „Bolojan a refuzat delimitarea de Simion și AUR”. Ce spune despre Fritz și Nicușor Dan
Click
3 zodii vor trece prin momente complicate în luna august. Vor avea de depășit cumpene la care nici nu s-ar fi gândit
Digi24
De ce fug oamenii din Maroc: explicația crizei de la granița spaniolă
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Ce se întâmplă doctore
Ce este leptospiroza, boala de care suferă Miruna, tânăra care a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a întors de pe litoral! Se poate lua din apa mării
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Este LEGAL ca Poliția să stea cu radarul sub pom sau după un panou publicitar?
Descopera.ro
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Erupțiile vulcanice din Cercul de Foc al Pacificului ar fi răcit Pământul timp de secole