Prima pagină » Știri » Alianța Medicilor: În criza dezinfectanților, sunt întrunite condițiile declarării „situației de urgență”

Alianța Medicilor: În criza dezinfectanților, sunt întrunite condițiile declarării „situației de urgență”

Alianța Medicilor: În criza dezinfectanților, sunt întrunite condițiile declarării
Alianța Medicilor din România a transmis vineri un memoriu la Ministerul Sănătății, Administrația Prezidențială și Guvern "privind consecințele deosebit de grave ale utilizării de substanțe dezinfectante improprii în mediul spitalicesc din România", în care cere "declararea situației de urgență".

„Vă solicităm ca, în paralel, să analizați necesitatea declanșării unei ample anchete administrative, care să aibă în vedere analiza aprofundată, interdisciplinară a utilizarii unor substanțe improprii de igienizare. Un prim aspect, pe care trebuie să îl identifice spre analiză o asemenea comisie, constă în gradul de siguranță oferit pacienților din spitalele în care s-au utilizat aceste substanțe improprii, mai exact, identificarea corectă a riscurilor la care sunt expuși pacienții și actul medical prestat în aceste unități”, se arată în memoriul medicilor, remis vineri MEDIAFAX.

Mai departe, medicii consideră că ar trebui dispuse, de urgență, măsuri de siguranță, de confiscare și punere sub sechestru a depozitelor în care se regăsesc substanțele comercializate de Hexi Pharma, cu dispunerea imediată a unor expertizări biochimice a produselor în cauză. De asemenea, Alianța Medicilor spune că este necesară „dispunerea de urgență și intempestivă a unor teste de sanitație într-un număr cât mai mare din spitalele care se presupune a fi afectate”.

Medicii mai atrag atenția asupra riscurilor care ar trebui analizate cum ar fi „expunerea germenilor de spital la concentrații reduse, biocide pentru germenii sensibili dar care, este dovedit, favorizează selectarea de tulpini rezistente și la antibiotice și la dezinfectante (dovedit pentru germeni ca Pseudomonas sau stafilococ)”. De asemenea, „concentrațiile mici favorizează și formarea sau menținerea de biofilme pe suprafețe (inclusiv endoscoape sau cada de baie a unui pacient cu arsuri, de eemplu.) care nu mai pot fi sterilizate. Iar biofilmele sunt cauza majoră de răspândire a infecțiilor nosocomiale”, atrage atenția Alianța Medicilor în memoriu.

Medicii mai cer și „analiza amplitudinii situației de risc, generată, pe de o parte, de numărul mare al unităților medicale care au încheiat aceste contracte pentru achiziția acestor substanțe și răspândirea lor pe întreaga arie geografică a țării, fiind în cauză 350 de spitale din cele aproximativ 423 din țară, unde au fost livrați direct dezinfectanții contrafăcuți, și, pe de altă parte, și nu mai puțin important, achiziționarea și de către firmele de curățenie a acelorași substanțe”.

Alianța Medicilor spune că situația „întrunește condițiile declarării situației de urgență”, fiind vorba de „un atentat la sănătatea publică”.

„Din perspectiva naturii riscurilor la care sunt expuși pacienții și a amplitudinii situației de risc suntem de părere că impactul acestei posibile falsificări de produs, marca Hexi Pharma, asupra ecologiei mediului de spital, dezvoltarea și răspândirea germenilor multirezistenți întrunește condițiile declarării situației de urgență! Subliniem că este realmente un atentat la sănătatea publică dacă se dovedește că la Hexi Pharma acesta era modul de lucru! Trebuie să amintim și faptul că firma în cauză a demonstrat suficientă rea credință și prin ignorarea opiniei publice, omițând să dea public declarații atunci când o anchetă mediatică a fost lansată în legătură cu produsul Thor, utilizat la maternitatea din Pitești. Datorită presiunii mediatice firma și-a schimbat denumirea din Universitar Farma în Hexi Pharma”, se mai arată în memoriul Alianței Medicilor din România.

Medicii consideră că toate aceste demersuri trebuie îndeplinite în condiții de transparență totală și credibilitate.

„Fapta este de o gravitate extremă, nemaiîntâlnită în vreunul din statele europene. Intenționăm să facem cunoscută această situație organismelor europene și întrevedem că România va fi obligată să indice modalitatea în care a gestionat această situație”, se mai arată în memoriu.

Drept urmare, medicii cer „analiza necesității declarării situației de urgență, conform dispozitiilor OUG 21/2004”.

De asemenea, ei mai cer „înființarea unei comisii independente, interdisciplinare formate din experți din domeniile sănătății – inclusiv epidemiologi, microbiologi, infecționiști, medici cu experiență din mai multe specialități, din domeniul juridic experți în investigarea criminalității economice și din domeniul medical, care să analizeze această problemă de profunzime, cu elaborarea unui plan de măsuri, coordonat cu planul de combatere a infecțiilor nosocomiale al MS, plan a cărui aplicare nu poate aștepta încă șase luni”.

Nu în ultimul rând, Alianța Medicilor mai cere „implementarea urgentă, de către Ministerul Sănătății, a unui plan de măsuri de urgență pentru a reduce la minimum riscurile pentru fiecare pacient în parte!”

” Concret: proceduri clare de inventariere și gestionare a stocurilor, identificarea stocurilor utilizabile, analize de compoziție a biocidelor, în curs în acest moment, efectuate după proceduri oficiale și în laboratoare acreditate, eliminarea riscurilor de persistență de biofilme, dacă spitalele au stocuri suficiente de materiale și substanțe pentru prevenția infecțiilor nosocomiale. Și acestea sunt doar câteva dintre posibilele obiective ale analizei comisiei, a cărei înființare o propunem”, se mai arată în memoriu.

Medicii mai roagă Guvernul, Administrația Prezidențială și Ministerul Sănătății să nu ignore problemele din sistemul de sănătate public.

„Infecțiile nosocomiale demantelate în spațiul public de tragedia din clubul Colectiv, cazurile numeroase de sindrom hemolitic uremic la sugar și copilul mic, dintr-o anumită zonă geografică, epidemia de gripă cu letalitate ridicată de anul acesta, peste care se adaugă declanșarea acestei anchete, sunt suficiente motive să nu mai putem aștepta analize sterile, măsuri cosmetizante, luni de zile pentru aplicare unui plan cu gestație prelungită și să solicităm și, pe această cale, mobilizarea tuturor forțelor societății pentru abordarea problemelor identificate la nivel de țară pretins europeană. Sperăm ca demersul nostru să fie perceput așa cum îl dorim, și anume, drept un impuls real al societății civile spre combaterea unei situații de risc genocidal”, se mai arată în memoriu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial