Prima pagină » Sport » Zeci de sportivi ruși, dopați în masă înainte de JO de la Soci

Zeci de sportivi ruși, dopați în masă înainte de JO de la Soci

Zeci de sportivi ruși, dopați în masă înainte de JO de la Soci
Zeci de atleți ruși, inclusiv 15 medaliați, care au participat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, au făcut parte dintr-un program de dopaj de stat pus la punct pentru a asigura dominația sportivilor ruși, a spus directorului laboratorului antidoping de la acea vreme, anunță New York Times.

Grigory Rodchenkov, directorul laboratorului antidoping care s-a ocupat de testarea a mii de sportivi, a declarat, că, personal, a dezvoltat un cocktail de trei substanțe interzise, care, mai apoi, a fost oferit atleților ruși. Printre sportivii cărora le-au fost administrate aceste substanțe se numără 14 membri ai echipei de schi fond, inclusiv doi sportivi ai echipajului de bob, medaliați cu aur la Soci.

Până la sfârșitul Jocurilor Olimpice de Iarnă, medicul Grigory Rodchenkov, a estimat că un număr de minim 100 de probe de urină testate pozitiv au fost ascunse. Niciunul dintre sportivii ruși care a participat la ediția din 2014 nu a fost testat pozitiv, iar Rusia a câștigat cele mai multe medalii la concursul de la Soci.

„Oamenii sărbătoreau succesul sportivilor ruși la Jocurile Olimpice de la Soci, iar noi ne chinuiam să înlocuim probele al cărui rezultat ieșea pozitiv. Vă puteți imagina cum sunt organizate aceste sporturi de iarnă? Am fost mai echipați și mai pregătiți ca niciodată. Lucrurile au mers conform planului”, a declarat Grigory Rodchenkov, conform NewYorkTimes.

După terminarea Jocurilor Olimpice, medicul Grigory Rodchenkov a fost decorat cu Ordinul Prieteniei de către președintele rus Vladimir Putin. În luna februarie a acestui an, doi colegi ai doctorului Rodchenkov au murit în mod neașteptat, la câteva săptămâni distanță. Ambii erau foști oficiali ai Agenției Antidoping din Rusia, unul dintre ei demisionând, după ce Rodchenkov a fugit din țară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Românii din sute de localități ar putea plăti impozite cu 50% mai mici! Care este CONDIȚIA pusă de Guvern
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi