Prima pagină » Știri externe » Un pasager a intrat în toaleta avionului și a strigat ”BOMBĂ”. Ce s-a întâmplat după câteva secunde

Un pasager a intrat în toaleta avionului și a strigat ”BOMBĂ”. Ce s-a întâmplat după câteva secunde

Un pasager a intrat în toaleta avionului și a strigat ''BOMBĂ''. Ce s-a întâmplat după câteva secunde
Un avion aparținând companiei Ryanair, care urma să efectueze o cursă între Oslo și Manchester, a fost evacuat înainte de decolare din cauza unei alerte false cu bombă, a informat poliția, citată de Associated Press.

Avionul, care urma să decoleze de pe aeroportul Rygge din Oslo, a fost evacuat pe fondul „unui comportament suspect” a doi dintre pasageri, iar o echipă de dezamorsare a dispozitivelor explozive a verificat avionul, însă nu a găsit nimic suspect. Ulterior, poliția a anunțat că a fost vorba despre o neînțelegere.

Purtătorul de cuvânt al poliției Anders Stroemsaether a declarat pentru postul NRK că incidentul a început înainte de îmbarcare, când doi pasageri au fost auziți certându-se într-o toaletă a aeroportului. Acesta a spus că pasagerii au auzit cuvântul „bombă” și l-au anunțat pe căpitan imediat ce s-au îmbarcat.

Căpitanul a informat poliția, care a evacuat avionul și i-a reținut pe cei doi pentru audieri.

Poliția a anunțat ulterior că nu a fost găsit niciun element suspect la aeroport și că cei doi pasageri au fost eliberați.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială