Companiile care influențează din umbră cele mai importante decizii luate în România

Companiile care influențează din umbră cele mai importante decizii luate în România
Publicat: 25/05/2016, 08:24

Comunicarea instituțională sau lobby‑ul s-a schimbat în ultimii 10 ani foarte mult nu doar în România, ci peste tot în lume. Viteza informației și tehnologia au adus cetățeanul și consumatorul în centrul atenției tuturor și i-au dat o putere pe care cu greu o putea cineva previziona acum 20 de ani”, descrie Laura Florea, managing partner al companiei de public affairs Point și președinte al Asociației Registrului Român de Lobby, importanța unui concept destul de des utilizat în limbajul academic și politic/instituțional, care nu are încă un conținut clar și general acceptat.

România nu face excepție de la tendințele internaționale și, chiar și în lipsa unei reglementări, domeniile regăsite sub denumirile de advocacy, public affairs, reputation management și altele sub care se regăsește deseori activitatea de lobby pe piața locală, este din ce în ce mai efevescent. Una dintre puținele cercetări în domeniu (Lobby în România, realizată de firma de cercetare GfK) arată că, dintre reprezentanții grupurilor care au declarat că sunt implicați în activitatea de lobby, cei mai mulți reprezintă ONG‑urile (din domeniile educație, ecologie, libertăți fundamentale, tineret, drepturile consumatorului, minorități etnice, sănătate etc.) – 38%, companiile multinaționale (din domeniile telecomunicații și tehnologia informațiilor, produse farmaceutice, bunuri de larg consum, servicii financiare și bancare, energie, retail, băuturi alcoolice, tutun, agricultură etc.) – 29%; companiile românești 12%, firmele de avocatură 9%, iar firmele specializate de lobby (care în principal reprezintă interesele companiilor) constituie 4%. Astfel, nu doar firmele specializate în activitatea de lobby fac lobby, aceasta fiind nu doar o meserie, ci o activitate specifică grupurilor care vor să influențeze politica publică, o decizie politică sau o lege, după cum sesizează autorii studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE”, publicat anul trecut.

„România nu este cu nimic diferită față de Bruxelles în privința grupurilor de interese care influențează politicile publice. Cele mai puternice și mai ascultate grupuri sunt asociațiile de afaceri, fie că sunt sectoriale sau transsectoriale. Ele sunt din ce în ce mai puternice și mai profesionalizate, dar din spate vin din ce în ce mai puternice ONG-urile și thinktank-urile. Companiile, sindicatele, patronatele, organizațiile profesionale și chiar biserica sunt și ele foarte active în influențarea politicilor publice”, mai spune Laura Florea, președintele Asociației Registrului Român de Lobby (ARRL). Florea observă că pe fondul unui interes în creștere pentru implicarea în formularea politicilor publice a grupurilor de interese, piața de servicii de consultanță în lobby și public affairs crește. Florea apreciază că în prezent aproximativ 250 – 300 de organizații fac lobby în România, indiferent că este vorba despre companii, asociații de business, ONG-uri și thinktank‑uri, sindicate și patronate, firme de avocatură și consultanți fiscali sau firme de consultanță în lobby. „Domeniile vizate sunt preponderent cele hiperreglementate: sănătate, farmaceutic, energie, telecomunicații, infrastructură, alimentație, financiar-bancar, jocuri de noroc, comerț, tehnologie și altele asemenea.” Potrivit președintelui ARRL, 70 de organizații care fac lobby sunt înscrise în Registrul de Transparență în Activități de Lobby și Advocacy, o inițiativă de autoreglementare a industriei de lobby. În ce privește firmele de consultanță specializate în public affairs și comunicare, astăzi activează în jur de 12-15 firme pe piața locală, la care se adaugă un număr și mai mare de firme de avocatură sau consultanță fiscală care sunt extrem de implicate în activități de lobby pentru clienții lor. Președintele ARRP apreciază că între 60 și 80 de milioane de euro se cheltuiesc anual de către grupurile de interese pentru activități de lobby direct și activități conexe de comunicare, iar o parte din aceste cheltuieli sunt pentru angajarea de consultanți de specialitate. Florea observă și că industria emergentă de public affairs și lobby se ridică undeva la 8-10 milioane de euro în România, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

În ce privește tentativele de reglementare a activității de lobby în România, acestea au apărut în contextul luptei împotriva corupției, potrivit studiului „Lobby în România vs. Lobby în UE”. Astfel, strategiile de luptă împotriva corupției adoptate în 2001 și 2004 menționau printre obiective elaborarea unui proiect de lege privind activitatea de lobby, precum și asigurarea transparenței în activitatea decizională. Ulterior, după aderarea României la UE, valurile legislative din 2008 și 2011 au pus accentul mai ales pe transparență în activitatea decizională a autorităților publice, reglementarea activităților de lobby nemaifigurând ca obiectiv distinct sau menționat expres. Tranziția de la economia de comandă la cea de piață a dus la apariția unei piețe „în care interesele economice și politice s-au intersectat, au coexistat și, de multe ori, s-au protejat unele pe altele, în speranța menținerii unor privilegii individuale și/sau de grup, contrare, de cele mai multe ori interesului public”, potrivit autorilor studiului citat.

„Toate inițiativele de legiferare de până acum, dintre care cea mai recentă datează din 2010, nu au ținut cont nici de realitățile sociale din România, nici de recomandările instituțiilor internaționale și europene și nici de modelele de succes din unele țări sau de motivele de eșec legislativ din alte țări. Cu alte cuvinte, ele au fost legi scrise prost, care au fost aspru criticate atât de societatea civilă, cât și de mediul de afaceri.”, observă Laura Florea. Ea menționează existența unei intenții la nivelul Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic de a promova un registru voluntar de transparență la nivelul administrației centrale, inspirat din Registrul de Transparență de la Bruxelles, unde entitățile care desfășoară activități de influențare a politicilor publice vor fi invitate să își declare interesele. Efectele unei reglementări juste și în linie cu recomandările internaționale vor aduce mai multă transparență și etică în desfășurarea activităților de lobby, dar și reciprocitate în sensul în care funcționarii și demnitarii vor avea obligații și rigori etice, sesizează Florea, care observă și cum o reglementare proastă va duce în subteran și mai mult această activitate, așa cum s-a întâmplat în Polonia sau în Ungaria. Pe de altă parte, Radu Nicosevici, om de afaceri din Timișoara și membru al Academiei de Advocacy, a declarat anterior pentru BUSINESS Magazin că o lege a lobby-ului nu ar aduce nimic nou în legislația românească, nefăcând decât să suprareglementeze niște relații contractuale de prestări servicii deja reglementate prin Codul civil. Cât despre aspectul penal, „traficul de influență nu se poate face transparent, pe baza unui contract de prestări servicii de lobby, iar interesele servite prin trafic de influență nu se vor înregistra niciodată în vreo declarație de interese, indiferent cât de «dură» ar fi legea lobby-ului”, explica Nicosevici.

Citește în continuare pe bm.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Au apărut cireșele și căpșunile românești, de la micii producători! Cat costă kilogramul în piețele...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Canabisul în concentrație mai mare, legat de un risc dramatic de episoade psihotice
×