Prima pagină » Magazin » Prietenia dintre două megastaruri pe care le-am pierdut în 2016

Prietenia dintre două megastaruri pe care le-am pierdut în 2016

Prietenia dintre două megastaruri pe care le-am pierdut în 2016
Prince spunea că e fascinat de Muhammad Ali. Superstarul vizionar și pugilistul filantrop erau prieteni. Cei doi s-au întâlnit în 1997. Ali l-a sunat pe Prince să-l ajute pentru organizarea unui concert de caritate. Prince i-a răspuns: "Aș face orice pentru dumneavoastră".

Prince și-a petrecut viața tumultoasă petrecând alături de cei bogați și faimoși. Totuși, o singură celebritate îl fascina, pugilistul Muhammad Ali, prietenul lui. Sportivul și starul pop s-au cunoscut în 1997, când au organizat împreună un concert de caritate. Prince îl admira pe Muhammad Ali din copilărie. Pe când era adolescent, Ali era idolul lui din lumea sportului.

Iată ce a declarat Prince la o conferință de presă desfășurată la scurtă vreme după ce l-a cunoscut pe Cassius Clay, în 1997: „Prietenul meu Londell McMillan m-a sunat acum câteva zile să-mi spună că urmează să mă sune Muhammad Ali, pentru că vrea ceva de la mine, voia să-mi facă un soi de preambul. Nici nu l-am lăsat să termine. Am răspuns da, fac orice pentru Muhammad Ali, era eroul meu când eram mic. Poate să-mi spună și să-i secer recolta și accept.”, a spus Prince.

„Muhammad Ali e un idol, un om care inspiră alți oameni”, a adăugat Prince.

Fotografiile cu Prince și Muhammad Ali în timp ce râdeau și vorbeau ca doi prieteni, de după conferința de presă din 1997, îl înfățișează pe Ali mângânindu-l patern pe Prince.

Concertul pe care l-au organizat, menit să atragă fonduri pentru opere de caritate sau pentru grupurile care luptau la vremea aceea împotriva rasismului, s-a numit „World Healing Honors”, potrivit Los Angeles Times.

Celebrul pugilist și filantrop Muhammad Ali, care a murit pe 3 iunie, după o luptă de 32 de ani cu boala Parkinson, a legat o prietenie strânsă cu Prince și a fost printre primele celebrități care l-au omagiat pe superstar, atunci când a murit.

„Am pierdut un om cu adevărat important. Prince era empatic cu oamenii și și-a folosit geniul să-i ajute pe cei care aveau nevoie”, a scris Muhammad Ali pe rețeaua Twitter, publicând, de asemenea, o fotografie în care apare alături de Prince, din 1997.

Muhammad Ali a devenit cunoscut în lumea boxului datorită meciurilor celebre din ring, precum „Rumble în the Jungle” sau „Thrilla în Manila”.

Născut Cassius Clay, la 17 ianuarie 1942, a obținut 56 de victorii în 61 de meciuri, din care 37 înainte de limită, devenind primul boxer care a câștigat trei titluri de campion mondial al greilor.

Din punct de vedere social, dorința sa de a zgudui dominarea „albilor” în America anilor ’60, refuzând să plece în Vietnam în 1967, a dat curaj numeroșilor afro-americani în vremea în care aceștia luptau pentru drepturile de bază, scrie Daily Mail.

La 30 de ani de la ultimul său meci, curajul și evoluția din ring, dar și luările de poziție și declarațiile șocante în afara ringului rămân simboluri puternice. După box, Ali s-a implicat în numeroase cauze umanitare, iar în 2005 a primit medalia libertății (Medal of Freedom), cea mai înaltă decorație posibilă pentru un cetățean american.

În 1996, în ciuda durerilor provocate de maladia Parkinson, el a fost ultimul purtător al torței olimpice într-un oraș, Atlanta, unde cu 30 de ani în urmă era cetățean din zona a doua.

Sursa foto: nydailynews.com

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Supercoloniile de furnici din San Diego se află într-un război fără sfârșit care ucide milioane de exemplare în fiecare lună
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...