Prima pagină » Știri politice » Surpriza pe care Dragnea i-a făcut-o lui Ponta în ziua în care voia să se întoarcă șef în PSD

Surpriza pe care Dragnea i-a făcut-o lui Ponta în ziua în care voia să se întoarcă șef în PSD

Surpriza pe care Dragnea i-a făcut-o lui Ponta în ziua în care voia să se întoarcă șef în PSD
Cu Victor Ponta autopropus șef la Camera Deputaților în locul lui Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea a impus amânarea unei decizii până după alegerile parlamentare. Liderul PSD a declarat că nu consideră că această funcție este esențială și „merită atâta patimă, atâtea discuții și atâta dezbatere", adăugând că principalul obiectiv al partidului este câștigarea alegerilor parlamentare, nu ocuparea unui post pentru două luni de zile. Dragnea a menționat că are nevoie de toți oamenii în teren, „în tranșee", să discute cu alegătorii, iar până la scrutinul din toamnă, lider al deputaților rămâne interimar Florin Iordache.

„Așa cum am spus mereu, în ultimna perioadă, nu consider că acum această funcție este esențială și merită atâta patimă, atâtea discuții, atâta dezbatere. Obiectivul nostru este să câștigăm alegerile parlamentare. (…) Începând de săptămâna viitoare, fiecare coleg în frunte cu mine va primi lucruri foarte clare de făcut”, a declarat Dragnea.

Liderul PSD a arătat că, deși au fost vehiculate foarte multe nume pentru șefia Camerei Deputaților, partidul are nevoie de oameni în teren, să discute cu alegătorii. Tot acolo îl vrea Dragnea și pe Victor Ponta, despre care spune că își dorește să-l vadă alături de el „în tranșee”.

„În ultima perioadă au fost vehiculate nume: Victor Ponta, Rovana Plumb, Florin Iordache. De toți aceștia partidul are nevoie în teritoriu, să discute cu oamenii. În aceste condiții, propunerea mea a fost să nu facem nicio nominalizare, decizia mea a fost să mergem până la final cu un interimar care va fi desemnat, dacă nu cumva a fost desemnat. (…) Eu am făcut această propunere, nenominalizarea, pentru că avem nevoie de toți în campanie, pentru că miza este să câștigăm alegerile parlamentare, nu să ocupăm o funcție pentru două luni de zile, pe care oricum cred că tot PSD-ul o va gestiona”, a mai spus Dragnea.

Șeful social-democraților a ținut să precizeze însă că toți cei care au vrut să fie președinți ai Camerei Deputaților meritau pe deplin această funcție și că oricare dintre ei poate să o și ocupe din toamnă, pentru că „este foarte important să dai cu ciocănelul”. În ciuda acestei situații, Dragnea l-a asigurat pe Ponta de toată prietenia sa: „Din partea mea, atitudinea, prietenia, sprijinul pentru Victor Ponta nu vor înceta niciodată. Țin enorm de mult la Victor Ponta, dar nu vreau să fiu nici istoricul lui, nici comentatorul declarațiilor lui”, a mai spus liderul PSD.

Victor Ponta: „Eu am spus că, dacă mă susține candidez, dacă nu, nu candidez”

După revocarea lui Valeriu Zgonea, în cărți pentru ocuparea funcției se afla Victor Ponta, care a și declarat, de fapt, că își dorește acest post. Marți, însă, în cadrul PSD, Liviu Dragnea a propus păstrarea lui Florin Iordache drept interimar până la alegerile din toamnă.

„Eu am spus că, dacă mă susține candidez, dacă nu, nu candidez. Liviu a venit cu propunerea să nu fie nimeni, perfect. Eu nu m-am autopropus, eu am zis da la propunere. Să-ți dau declarația lui Liviu când zicea că vreau să fiu la Cameră. Acum probabil că a gândit altfel și e OK”, a declarat Victor Ponta, la ieșirea din ședința conducerii PSD.

Comiterul Executiv al socia-democraților a decis că deputatul PSD Florin Iordache rămâne președinte interimar al Camerei Deputaților până după alegerile parlamentare.

Victor Ponta a declarat marți, înaintea Comitetului Executiv al PSD, că va candida pentru șefia Camerei doar dacă va avea susținerea președintelui PSD, Liviu Dragnea, după ce cu o zi în urmă își anunța public intenția fermă de candida, spre nemulțumirea președintelui PSD.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți, înaintea Comitetului Executiv al PSD, că propunerea pentru șefia Camerei Deputaților o va face el, iar unii dintre colegi ”vor da un test de răbdare, de inteligență, de maturitate” în cadrul acestei ședințe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Sâmbăta Morților 2026. Ce se dă de pomană de Moșii de toamnă?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!