Prima pagină » Sport » Becali și-a pus la punct jucătorii: ”Ei cred că se joacă cu mine, dar se înșală”

Becali și-a pus la punct jucătorii: ”Ei cred că se joacă cu mine, dar se înșală”

Becali și-a pus la punct jucătorii: ''Ei cred că se joacă cu mine, dar se înșală''
Relația dintre Jugurtha Hamroun și conducerea Stelei pare să fie mai puțin încordată decât era săptămâna trecută, când mijlocașul amenințase că nu va merge în cantonamentul din Olanda, în semn de protest față de atitudinea lui Becali, care nu a dorit să se despartă de el pentru o sumă mai mică de trei milioane de euro.

Patronul fostei campioane a explicat că va lua în calcul și o ofertă mai mică decât stabilise inițial, însă este de părere că atitudinea lui Hamroun a fost una incorectă. Principalul lucru care l-a făcut pe latifundiar să își reconsidere poziția față de mijlocașul care în urmă cu șase luni îi era foarte drag a fost reprezentat de un episod petrecut înainte de finalul campionatului. Potrivit lui Becali, algerianul l-a rugat să îi plătească în avans salariul pe șase luni, astfel încât să achite un apartament pe care îl avea în Franța. Acum, pare să fi uitat total de acel angajament și a forțat transferul gândindu-se exclusiv la banii arabilor.

„Hamroun s-a liniștit pentru că i-am zis așa: >. Că oamenii dădeau și 3 milioane de dolari. Probabil el le-a zis că vine și pe mai puțini bani. Nu te duci tu Hamroun pe mai puțini bani. Așa cum respect eu contractul lui Alcenat și al lui Tade și le dau bani degeaba, așa și tu trebuie să-ți respecți cotranctul. Dacă o să faci figuri, e treaba ta. O să ratezi și transferul și se va alege și praful de tine pentru că nici fotbal nu vei face. Acum 3 luni ai venit și ai zis că vrei 60.000 de euro că pierzi apartamentul din Franța. Ți-am dat bani înainte pe 6 luni de zile. Tu mai ai în momentul de față trei luni de plată datorie, că ai cerut banii aceia cum trei luni. Tu când ai cerut banii să cumperi apartamentul nu te-ai gândit?”, a spus Becali, la Digi Sport Special.

În ceea ce îl privește pe Varela și posibilitatea ca acesta să părăsească Steaua, Becali a precizat: „Lui Varela i-am zis clar: >. Ei cred că se joacă cu Becali dar se înșală. Dacă nu dau două milioane eu nu-l dau pe Varela pentru că eu am nevoie de el”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?