Prima pagină » Știri » Romanians adopt Remainians, cel mai citat demers jurnalistic românesc la nivel internațional

Romanians adopt Remainians, cel mai citat demers jurnalistic românesc la nivel internațional

Detalii pe Gândul

Lansată duminică, 26 iunie, „Romanians adopt Remainians” a ajuns în doar o săptămână să fie citată de aproape 70 de publicații din întreaga lume. La doar două zile de la lansare, primii care au scris despre inițiativa Gândul și GMP Advertising/Webstyler, au fost jurnaliștii din Marea Britanie, mai precis cei de la The Guardian. Aceștia au vorbit despre solidaritatea românilor, amintind și campania „Why don’t you come over?”, pornită în 2013 ca răspuns la îngrijorarea britanicilor față de efectele negative pe care le-ar fi putut avea numărul mare de imigranți români pentru Regatul Unit. Articolul a strâns peste 20.000 de distribuiri.

Echipa Reuters România a ajuns în redacția Gândul, iar articolul scris de Radu-Sorin Marinaș a fost publicat pe site-ul agenției britanice. Reuters a titrat: „Românii oferă simbolic statutul de membru al UE britanicilor din tabăra Remain”. Pentru Reuters au vorbit atât redactorul șef Gândul, Clarice Dinu, cât și Rachel Sargent, britanica stabilită în România, care a declarat, în cadrul unui interviu acordat ziarului nostru, că iubește această țară și s-a declarat dezamăgită de rezultatul referendumului din Marea Britanie. Articolul Reuters a fost preluat și de Euronews și DailyMail.

„Romanians adopt Remainians” a depășit granițele continentului și a făcut o oprire și pe pagina online a CNN. Jurnaliștii americani au amintit că aceasta nu este prima inițiativă lansată de ziarul Gândul în legătură cu Marea Britanie și că, în ciuda puternicului sentiment anti est-european existent în Regatul Unit, românii sunt gata să dea o mână de ajutor britanicilor care vor părăsi Uniunea Europeană fără voia lor. 

The Telegraph a vorbit despre oportunitatea pe care o au britanicii în urma campaniei „Romanians adopt Remainians”. Englezii au catalogat România ca o posibilă destinație pentru cetățenii din Regat care se gândesc să-și părăsească țara din cauza dezamăgirii provocate de rezultatul referendumului. Ei au acum șansa să își construiască o nouă viață în interiorul unei familii iubitoare de români.  

Și Deutsche Welle, a notat, într-un articol referitor la Brexit, că britanicii nemulțumiți de rezultatul referendumului din țara lor au diverse opțiuni de relocare, oferite de ceilalți europeni, printre care și România. Pe site-ul postului de radio nemțesc cataloghează campania Gândul drept una neobișnuită.

Dacă „Romanians adopt Remainians” a trecut dincolo de ocean, ajungând în SUA, de ce nu ar fi ajuns și în India? The Times of India se întreabă „Ce au de făcut românii și remainians-ii cu Brexitul?” și notează că ziarul românesc Gândul a avut inițiativa acestei campanii inedite, având în vedere că cel două cuvinte, Romanians și Remainians, pot fi foarte ușor confundate. De asemenea, aceștia amintesc și de campania „Why don’t you come over?”, în care britanicilor le-au fost oferite mai multe motive pentru care ar putea să iubească România. 

Dacă tot suntem în afara continentului, The Huffington Post titrează: „Brexit Vote Prompts Romanians To Offer Remain Supporters Option Of ‘Adoption”” (n.r. „Brexitul îi determină pe români să le ofere britanicilor din tabăra Remain oportunitatea adopției”). 

Despre „Romanians adopt Remainians” au scris și Russia Today sau Washington Post. De asemenea, France 24 a amintit  despre campania Gândul într-o emisiune dedicată rezultatului referendumului din Marea Britanie. 

5.566 de „buletine de remainian”

Datele statistice arată, odată în plus succesul campaniei Gândul și GMP Adrvertising/Webstyler, „Romanians adopt Remainians”. De la lansarea acesteia,în doar o săptămână, pe site-ul romaniansadoptremainians.gandul.info s-au înregistrat 16.578 de utilizatori. Pagina a fost vizitată de 214.705 ori, având peste 100.000 de utilizatori unici. 

În ceea ce privește numărul de britanici „adoptați”, 5.566 de cetățeni din Regatul Unit au primit un buletin de „Adoptat de un român”, iar 4.037 dintre ei s-au lăudat pe rețele de socializare, distribuind actul virtual pe care l-au obținut. 

Pagina campaniei „Romanians adopt Remainians” a fost vizitată în proporție de 47% de utilizatori din Regatul Unit, fapt care arată că britanicii au răspuns pozitiv inițiativei Gândul și GMP Advertising. 

Printre primii care au reacționat la campania Gândul s-a numărat ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, apreciind că aceasta este una „binevenită”. De aceeași părere a fost și eurodeputata britanică Julie Ward, care a ținut să arate că solidaritatea pe care o demonstrează „Romanians Adopt Remainians” este uimitoare, exact lucrul de care are nevoie Marea Britanie în astfel de momente. Într-un interviu acordat Gândul, parlamentarul britanic Keith Vaz a afirmat că este minunat să știe că va fi primit cu brațele deschise în România. 

Britanicii adoptați au avut, de asemenea, posibilitatea să ia legătura cu „adoptatorii” lor români, prin intermediul rețelei de socializare Facebook. „Mulțumesc că m-ai adoptat, Maria. Nu toți britanicii vor să iasă din UE. Nu toți privim Europa ca fiind o sursă de bani. Toate cele bune, ‘Adoptatul’!”, i-a scris David Nicholson, unul dintre britanicii care au primit buletinul campaniei, româncei care l-a adoptat. 

Entuziasmul s-a făcut simțit și în cazul lui Tom Garrett, un englez care, încântat de demersul Gândul și GMP Advertising/Webstyler, a făcut chiar el un mic reportaj în care prietenii lui le-au transmis românilor un mesaj, vorbind, de asemenea, despre problemele pe care cred ei că le va avea Marea Britanie dacă decizia de a ieși din UE se va transforma în realitate. „Surori și frați români, aș vrea să vă mulțumesc pentru că sunteți atât de amabili și de primitori”, le-a transmite Reuben direct din Anglia celor care s-au oferit să adopte un britanic, pentru că, spune el, înainte de a fi englez este, în primul rând, european. 

Filmulețul poate fi vizionat AICI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...