Prima pagină » Magazin » Ce este sindromul ovarelor polichistice și de ce apare

Ce este sindromul ovarelor polichistice și de ce apare

Ce este sindromul ovarelor polichistice și de ce apare
Sindromul ovarelor polichistice trădează o disfuncție ovariană, care poate avea consecințe hormonale și metabolice asupra întregului organism. "Principalele caracteristici ale acestei afecțiuni sunt: anovulația (absența ovulației, urmată de oligomenoroee - menstruație întârziată), putând duce chiar la amenoree (absența totală a menstruației), hiperandroginism (trăsături masculine, însoțite de hirsutism, acnee, alopecie etc.), ovare mărite în volum, cu foliculi mici, de 4-6 mm, localizați la periferia acestora", precizează medicul ginecolog Ana Maria Năstase pentru Gândul.

Peste 75% dintre femeile cu pilozitate accentuată au SOPC și 80-90% dintre femeile care înregistrează întârzieri ale ciclului menstrual suferă de sindromul ovarelor polichistice. De asemenea, peste 60% dintre femeile cu SOPC sunt supraponderale. În cazul femeilor obeze, SOPC are, de obicei, un impact mai mare asupra fertilității.

„Cauza exactă a acestei afecțiuni nu se cunoaște cu exactitate, dar se consideră că există o predispoziție genetică pentru această afecțiune, întrucât ar fi implicată o anumită genă. Femeile cu SOPC pot avea rude apropiate (mama, soră) cu această genă/boală și pot transmite afecțiunea și la fiice”, subliniază specialistul.

De cele mai multe ori, pacientele care suferă de SOPC se prezintă la medicul ginecolog pentru menstruații neregulate sau absența acestora, probleme de fertilitate. „Diagnosticul se stabilește în urma examenului clinic (hirsutism, acnee, frecvent obezitate), paraclinic (dozări hormonale), precum și ecografic (ecografii transvaginale). Dozările hormonale arată anumite modificări specifice: valori crescute LH, raport LH:FSH 4:1, PRL, DHES, free testosteron, care dau anovulație.

SOPC se însoșește și de alte afecțiuni endocrine, respectiv creșterea rezistenței la insulină, care, asociată cu obezitatea, conduce la: hipertensiune arterială (valori peste 130/85 mmHg), nivel crescut al trigliceridelor (pese 150 mg%), un nivel al colesterolului de tip HDL mai mic de 50 mg% și hiperglicemie (peste 110 mg%), ceea ce înseamnă un risc de 5-10 ori mai mare de a dezvolta diabet zaharat.

Dezechilibrele hormonale provocate de această boală au implicații negative asupra fertilității (din cauza anovulației), iar femeile care rămân însărcinate au un risc mai mare de avort”, afirmă medicul ginecolog Ana Maria Năstase, de la clinica Biomedica, pentru Gândul.

SOPC este o afecțiune care nu se vindecă niciodată, dar simptomele aferente se pot ameliora  „Un factor extrem de important îl reprezintă scăderea în greutate. De cele mai multe ori, pierderea a 20% din greutate fiind suficientă pentru reapariția ovulației și a menstruației. Pentru femeile care își doresc o sarcină se folosesc inductori ai ovulației și tratament progesteronic. Pentru cele care nu fac din sarcină o prioritate se pot folosi pilule estroprogestative. Deși pilozitatea nu se reduce, aceasta reprezintă o problemă cosmetică ce se poate trata prin epilare semi-permanentă cu laser, cu rezultate foarte bune. În general, în cazul acestei afecțiuni se recomandă o abordare multidisciplinară: ginecolog, endocrinolog și dermatolog”, concluzionează medicul Ana Maria Năstase pentru Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Mi-era teamă să REFUZ”! Scandal în jurul lui Alexandru Toader. O studentă susține că acesta ar fi încercat să o sărute
Digi24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Silicon Valley preia puterea, Rusia exploatează haosul. Nouă tactică a Kremlinului, dezvăluită de românul care predă diplomație la Oxford
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Un cuplu a descoperit că era filmat în cabana închiriată din Avrig. Unde era ascunsă camera video
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Scandal cu iz de telenovelă la vârful Armatei! A sunat la 112 după o ceartă conjugalā cu generalul Berdilă
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Omenirea a „reușit” să transforme un lac antic în cel mai tânăr deșert
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic